fotograf Galati Iulia Kelt
Viorica Dăncilă - foto Iulia Kelt

Aflată la o emisiune marca Antena 3, fostul lider PSD, Viorica Dăncilă, a scos armele verbale din dotare și a dat cu toată setea în guvernului lui Orban, pe care-l consideră un soi de tiran neiubitor de pensionari. Așadar, aceasta a decis că e cazul să se folosească de notorietatea pe care se pare că încă (are impresia că) o are, fiind un model de urmat pentru orice cetățean aflat la vârsta a treia, și a declarat că Orban nu este deloc interesat de soarta pensionarilor din această țară, singura lui grijă învârtindu-se în jurul alegerilor pe care dorește să le câștige cu orice preț.

Citește și: Are Ludovic sânge să taie pensiile magistraților?

”Cred că evaluarea nu pot să o fac eu, cetățenii o pot face foarte bine și o vor face. Dacă de la a doua cea mai mare creștere din UE, acum vorbim de recesiune, dacă acum vorbim despre faptul că nu creștem pensii, salarii, alocații și principalul obiectiv este să se ajungă la anticipate, înseamnă că acest Guvern nu vede decât partea politică. Acest Guvern nu ține cont de speranțele oamenilor, de dorințele oamenilor.

Când am plecat de la Guvern situația era stabilă, o spuneau toate agențiile de rating, aveam deficit de 2,7%. Din noiembrie a venit un val de împrumuturi, situația este foarte grea și agențiile de rating ne văd rău.”, a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3

Citește și: Dăncilă nu e proastă, broșa e de vină

”Sunt dezamăgită de afirmațiile domnului Orban, care se plânge de greaua moștenire. Eu niciodată nu m-am plâns de greaua moștenire pentru că datoria unui Guvern este să găsească soluții (…) Acum văd că nu vor să crească pensia minimă, dar hai să vă spun ceva: pentru organizarea unui tur de alegeri cheltuim aproximativ 250 de milioane de lei, iar pentru a crește pensia minimă avem nevoie de 280 de milioane. Acum ce credeți că este mai important”, a mai spus Dăncilă.

Așadar, într-un ton miorlăito-gherăitor, așa cum ne-a obișnuit doamna Dăncilă, ea dorește o organizare a unei armate de pensionari care să-l lovească-n sondaje pe Ludovic Orban atunci când i-o fi lumea mai dragă, adicătelea, la locale.

Citește și: Ciolacu scoate colții și mușcă din reforma PSD

Păi, cum rămâne cu reforma pe care tătucul actual, Marcel Ciolacu, o dorește, doamnă? Nu cumva v-au rămas resturi de idei de la nenea Dragnea? Nu de alta, dar metoda aceasta, cu incitarea pensionarilor împotriva inamicilor PSD nu e una nouă, însă, din păcate, în ciuda faptului că nu e una nouă, e una care mai mereu a funcționat.

#News