Studiu: Albinele pot număra, cel puţin până la cinci

Albinele ordonează bine numerele pe o linie numerică mentală, de la stânga la dreapta.

Albinele vizualizează cantităţile de la stânga la dreapta, de la cea mai mică la cea mai mare, este rezultatul unui experiment care subliniază ipoteza privind existenţa unui mecanism dezbătut de oameni. Este vorba despre linia numerică mentală. Potrivit studiului publicat în octombrie în Proceedings of the Național Academy of Sciences din Statele Unite, cercetările recente efectuate pe nou-născuţi şi pe alte vertebrate, mai ales pe primate, au arătat un simţ înnăscut al acestora, care se manifestă de la stânga la dreapta, potrivit g4media.ro,

 Experimentul coordonat de echipa profesorului Giurfa a demonstrat existenţa unui mecanism identic la o specie emblematică pentru nevertebrate, albina.

Înainte să înveţe să numere, omul are capacitatea de a ordona mental mărimi crescătoare mergând de obicei de la stânga la dreapta, în culturile care folosesc scrierea de la dreapta la stânga, cum este grafia arabă, această ordine fiind inversată.  „Subiectul rămâne dezbătut între cei care cred că linia numerică mentală are un caracter înnăscut şi cei care spun că ea este culturală”, a declarat Martin Giurfa, profesor la Centrul de cercetări despre cunoaşterea animală din cadrul Universităţîi Toulouse III – Paul Sabatier.

„Am arătat deja că albinele sunt capabile să numere, cel puţin până la cinci” şi că ele tratează informaţia diferit în cele două emisfere cerebrale ale lor. Acea diferenţiere de tratare a informaţiei este prezentă şi la om, unde reprezintă „unul dintre motivele invocate pentru existenţa liniei mentale numerice”, a reamintit profesorul Giurfa.

Considerând că este mai mult decât o alegere binară între înnăscut şi dobândit, profesorul Giurfa apară ideea potrivit căreia „această reprezentare a numerelor fiind înnăscută, cultura poate să o nuanţeze, sau chiar să o inverseze, sau dimpotrivă, să o accentueze”. Albina, pe de altă parte, se ţine evident de ceea ce natură îi dictează să facă. 

A murit ”cel mai murdar om din lume”, un iranian care nu s-a spălat de mai bine de 60 de an