Puiul de zimbru (pe numele lui, Romică) s-a născut în luna iunie, are câteva zile și este un subiect peste care nu putem trece. Este protejat de întreaga rezervație, dar și de toți membrii turmei sale. Am mai scris despre zimbri și despre simbolul românesc cu care ne mândrim de sute de ani. Și despre faptul că am ajuns să importăm exemplarele, pentru că am cam uitat de protejarea mediului sălbatic și de economia ”verde”.

În ultimii ani ne-am cam pierdut natura, dar și responsabilitatea morală. Încet, sigur și cu multă indiferență.

Dar uite că natura își urmează cursul, ajutată (de unii dintre) de noi, care se mai ocupă (încă) de rezervații.

Ce ne spune hategturism.ro: ”La 3 km de oraş pe DN66, se găseşte renumita rezervaţie de zimbri, prima locaţie de pe teritoriul României în care a fost reintrodus zimbrul european (Bison bonasus), dispărut din fauna ţării după anul 1852. Povestea unuia dintre simbolurile Haţegului a început în 12 noiembrie  1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus încă un exemplar, tot din Polonia, Pumila. Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în Rezervaţia de Zimbri Slivuţ-Haţeg, existau deja 12 zimbri.

O lege nescrisă, dar respectată cu sfinţenie, spune că numele puilor născuţi în ţara noastră trebuie să înceapă cu litera “R” sau chiar cu indicativul “RO”. Aşa că, toţi cei peste 50 de “zimbrişori” care au văzut lumina zilei la Haţeg, de-a lungul celor 54 de ani de existenţă a Rezervaţiei, au purtat astfel de nume. Primii au fost: Roman, Retezat şi Română.

În anul 2002, au fost aduse la Haţeg trei exemplare de zimbri de la Bucşani. În anul 2012, în rezervaţia aflată la 3 km de Haţeg, trăiau zece zimbri. Adulţii – Roşu, Romeo, Romaniţa, Roxi, Roxana şi Rozina – care aveau vârste cuprinse între 3 şi 13 ani. Recordul absolut, cu care se mândresc administratorii, îl reprezintă cei patru pui care şi-au început povestea de viaţă în vara acelui an: Romulus , Roman , Rodica şi Roibu.

“Este o premieră faptul că toate cele patru femele existente în Rezervaţia Haţeg-Slivuţ au fiecare, câte un pui. Nu s-a mai întâmplat niciodată să avem, într-un singur an, patru zimbrişori”, a declarat Petru Crăciunescu, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Retezat.

E o poveste care ar trebui citită de toți. O poveste reală, cu exemple reale. Despre puiul de zimbru, despre România verde, despre cei ce aleg să mențină România verde. Și despre faptul că e loc de mai bine. Mereu.

Citește și: Carpathia: ”Munții Făgăraș devin acasă pentru zimbri”

#News

Foto