Întrebat despre pozitiția Bisericii Orodoxe Române vis-a-vis de decizia lui ÎPS Teodosie de a mai organiza un Paște în reluare, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat senin că, deși Biserica nu recunoaște Paștele lui Teodosie ca fiind unul legitim, ar cam fi treaba lui ce face pe la el prin ogradă. Și-a mai zis Bănescu că dacă ÎPS Teodosie își dorește să repete șmecheria cu lumina sfântă constănțeană, își asumă.

„Decizia Permanenței Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la oficierea, în noaptea de 26 spre 27 mai, a slujbei numită <<Odovania Învierii>> și a Sfintei Liturghii la miezul nopții, clerul acestei eparhii urmând a chema credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști, este una luată exclusiv în virtutea principiului autonomiei eparhiale și asumată integral doar de ierarh și de acest for bisericesc local”, a transmis marți purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

Mica schismă de la Constanța

Cu toate că: „adevărata slujbă a Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română în noaptea de Paști și că, în ciuda contextului extrem de aspru pentru noi toți, mireni și clerici din toate eparhiile, lumina sfântă a ajuns atunci la cei mai mulți dintre credincioșii ortodocși”, a completat Vasile Bănescu.

Nu știu dacă cei din BOR realizează ce se întâmplă în județul din Est al României, însă mie toată treaba asta-mi seamănă a rebeliune și a recunoașterii faptului că pe ÎPS Teodosie deja nu-l mai poate ține nimeni în frâu. Nici măcar sprâncenele încruntate ale Patriarhului Daniel. Prevăd apariția unei noi religii, care să întregească salba celor 3.383.32773.289 de alte religii deja existente.

Citește și: Rugăciunile au dat roade! ÎPS Teodosie, achitat definitiv

#News