Alarmant: Tot mai multe cazuri de obezitate în România

Numărul persoanelor care au probleme cu greutatea este într-o continuă creştere, la nivel mondial.

Cazurile de obezitate sunt tot mai des întâlnite, în România, astfel că noul Contract-cadru al CNAS include noi servicii legate de obezitate în pachetul de medicină primară, potrivit gandul.ro.

Obezitatea este boala care ucide încet, potrivit medicilor care trag un semnal de alarmă, mai ales că numărul persoanelor care au probleme cu greutatea este într-o continuă creştere, la nivel mondial

. Persoanele supraponderale au IMC (indice de masă corporală, ce reprezintă un raport între greutatea exprimată în kilograme și pătratul înălțimii exprimată în metri) cuprins între 25 și 29,9 iar persoanele obeze au un IMC de cel puțin 30. Persoanele diagnosticate cu obezitate extremă au un IMC de cel puțin 40.Riscul de moarte subită crește în mod constant odată cu creșterea IMC-ului în rândul grupului de persoane care suferă de obezitate extremă, cele mai multe dintre decese fiind provocate de maladii cardiace, cancer și diabet. Persoanele cu un IMC cuprins între 40 și 44,9 trăiesc în medie cu 6,5 ani mai puțin. Cele cu un IMC cuprins între 45 și 49,9 au o speranță de viață cu 8,9 ani mai mică. Un IMC cuprins între 50 și 54,9 duce la scăderea speranței de viață cu 9,8 ani, iar persoanele cu IMC-ul cuprins în intervalul 55-59,9 trăiesc în medie cu 13,7 ani mai puțin.

În rândul persoanelor cu o greutate normală, cele care fumează pierd aproximativ 8,9 ani din speranța lor de viață, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la National Cancer Institute.

Specialiştii spun că obezitatea este o problemă care poate conduce la afecţiuni grave. Chiar dacă nu este vorba despre boli caracteristice persoanelor cu obezitate, precum bolile cardiovasculare sau diabetul, pot apărea afecţiuni psihice. ”În general, obezitatea morbidă este asociată cu stările de anxietate şi cu depresia, mai ales din cauza impresiei generale şi a felului în care persoana respectivă îşi vede propria imagine. Atunci, este foarte important ca familia sau aparţinătorii unei astfel de persoane să sesizeze aceste lucruri pentru că, dacă nu sunt luate în seamă, pot duce la gânduri negre, la suicid sau fel şi fel de complicaţii. Limitarea mobilităţii persoanelor cu obezitate morbidă, care nu ies din casă, nu au contacte sociale, poate conduce la o limitare drastică la contactul cu exteriorul. Acesta este un alt factor important, ce poate avea urmări grave, deoarece aceste persoane ajung să nu mai aibă contact decât cu propria familie. Obezitatea poate fi asociată şi cu o mulţime de tulburări psihice. Astfel, aceste persoane necesită cu atât mai mult atenţie şi evaluare din partea specialiştilor””, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Castelul Huniade din Timișoara, renovat cu fonduri din PNRR