Telefonul mobil ar trebui interzis sub vârsta de 18 ani iar adulții ar trebui să-l țină undeva departe, într-o camera specială. Eventual la o distanță considerabilă, încât, chiar dacă volumul sonorului e setat pe ”tare”, să nu se audă. De asemenea, școlile ar trebui să renunțe la computer și tabletă în favoarea variantelor arhaice. Iar în timpul liber să renunțăm la orice formă de tehnologie digitală, chit că mergem 2 săptămâni la munte și nu poate nimeni da de noi pe la Cota 2000. Doar urșii și mistreții.

Și asta în folosul educației. Interesant.

Telefonul mobil prostește. Social Media prostește. E-mailul prostește. Calculatorul prostește.

Nu, nu e o teorie personală și nu am argumente să susțin spusele de mai sus. E ambiția lui Manfred Spitzer, profesor la universitatea din Ulm, un tip care conduce și clinica de psihiatrie a universității. Treaba asta cu ambiția e cam sensibilă pentru că, prea multă ambiție îți cam compromite teoriile susținute. E foarte la modă ultima generație de telefon dar, la fel de la modă e să insiști pe speculații proprii și să le numești pompos ”știință”. Dar când vorbești despre psihiatrie în București și ai un bestseller internațional, lumea tinde să îți cam dea dreptate.

Știți cine s-a mai jucat cu psihiatria, pretinzând că are răspunsuri la toate întrebările? Sigmund Freud.

Și ideile tipului ăstuia, Freud, au fost distruse în timp. Au trecut ani, dar, s-a dovedit că părintele psihanalizei, cu toate descoperirile lui (pe care nu le contestăm, de altfel) a cam dat-o în bară la partea cu visele și sexul.

Să ne lămurim, Freud susținea că pălăriile femeilor sunt interpretarea clară a organelor sexuale și a sexualității per se. Ipoteze care au cam dus la consecințe tragice și tratamente bolnăvicioase. Și ăsta e doar un mic exemplu.

Citește și: Ediția a XIX-a a Cupei Irina Deleanu, între adrenalină și emoție

Manfred Spitzer: „Sunt întrebat mereu:  – Doctore Spitzer, care e vârsta la care pot să-i dau un smartphone fiicei mele? Răspunsul meu este: – La ce vârstă vă lăsaţi fiica să meargă în Cartierul Roşu sau în zona unde se întâlnesc maşinile mafiei? Şi mamele spun mereu că nu-şi vor trimite vreodată fetele acolo. Să ştiţi că smartphone-ul este cel mai rău famat loc, unde se petrec cele mai multe infracţiuni de pe pământ. Aşa că poţi să-i dai fiicei tale să folosească nesupravegheată smartphone-ul doar după ce a împlinit 18 ani. Cel mai devreme! Ca să îl utilizezi ai nevoie de multă sensibilitate, de mai multă maturitate decât ai avea nevoie pentru a conduce o maşină. Aşa că eu nu l-aş da copiilor şi adolescenţilor. În plus, creează dependenţă,  influenţează dezvoltarea creierului. Din aceste două motive nu trebuie să îl dăm spre utilizare copiilor şi adolescenţilor.”

Ok, Manfred, dar cu evoluția cum rămâne? Cu cei care nu abuzează de telefoane, calculatoare și care-și cunosc limitele, cum rămâne? Că, totuși, nu suntem toți o planetă de dependenți.

Nu zic să aruncăm cu telefoane mobile prin grădinițe dar nu știu cât de ok ar fi, ca în 2020 să nu știu de ce copilul meu, în vârstă de 14 ani întârzie și nu pot da de el. Sau de ce copilul meu, în vârstă de 12 ani nu are acces la informație gratuită, găsibilă pe Internet. Sau de ce nu-mi pot suna prietenii în timpul liber. Sau 112 când copilul e probabil răpit și nu are telefon mobil să mă anunțe că se întâmplă ceva suspect.

Eu nu am avut calculator și, chiar dacă aș fi avut, nu aș fi abuzat de el. Nu mi-au plăcut și nu-mi plac dependențele. N-am avut calculator și, pentru o lucrare de atestat, am avut nevoie de un dicționar Larousse. Nu virtual și gratuit. Hârtie. Și pe hârtia asta s-a dus o parte considerabilă din salariul mamei.

Sunt foarte curioasă dacă acest bestseller, „Demenţa digitală” a fost redactat cu ajutorul tehnologiei digitale sau cu tiparnița. Foarte curioasă.

#News