Val de căldură neobișnuit în prima jumătate a lunii septembrie

Vineri este în vigoare o atenționare de cod galben pentru vestul, sudul şi sud-estul ţării

Canicula
Canicula sursa foto pixabay

Valul de căldură se va extinde şi intensifica în toată ţara sâmbătă şi duminică iar disconfortul termic va fi ridicat, potrivit unei atenţionări Cod galben emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit digi24.ro.

Meteorologii anunță temperaturi de până la 37 de grade Celsius, vineri fiind în vigoare o atenționare de cod galben pentru vestul, sudul şi sud-estul ţării

  Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi îndeosebi în zonele de câmpie şi podiş. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 22 de grade. Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va menţine în majoritatea zonelor ţării şi în zilele următoare.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a spus că prima jumătate a lunii septembrie va fi mai caldă decât în mod obișnuit

 „În acest weekend și săptămâna viitoare vorbim de o intensificare a valului de căldură, până la sfârșitul acestei veri, dar și debutul toamnei, așa cum arată actualizarea estimărilor, făcută astăzi de dimineață de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este posibil ca cel puțin prima jumătate a lunii să fie mai caldă decât în mod obișnuit”, spune directorul ANM. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat, valabilă vineri în vestul, sudul şi sud-estul ţării. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade, minimele fiind încadrate între 17 şi 22 de grade. Atenţionarea este valabilă în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea. Aglomerație la ieşirea din ţară pe la Vama Nădlac