Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat începerea lucrărilor pentru o nouă fabrică IVECO de ansamblare de autocamioane. Investiția are o valoare de 50 milioale de euro și, odată cu finalizarea fabricii, va putea produce un efectiv de 200 de locuri de muncă noi, cel puțin într-o primă instanță, acest număr putând să crească în viitor.

Noua fabrică se va construi în comuna Petrești, județul Dâmbovița.

Orban, despre colaborarea dintre România și Italia

„Mă bucur să fiu astăzi prezent într-un moment important nu numai pentru comuna Petreşti, care este locul în care se face investiţia, dar important şi pentru judeţul Dâmboviţa şi pentru România şi pentru colaborarea dintre România şi Italia. Astăzi se inaugurează oficial lucrările pentru realizarea unei investiţii de o capacitate de producţie în România, o investiţie care valorează aproximativ 50 de milioane de euro, investiţie care va crea în primă fază 200 de locuri de muncă directe în această capacitate de producţie, dar, de asemenea, prin toate contractele cu furnizori autohtoni va genera dinamică economică, locuri de muncă suplimentare faţă de locurile de muncă care vor fi create efectiv în aceată capacitate de producţie”, a declarat Orban, conform news.ro.

Scopul final al acestei investiții va fi dotarea Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defense. Potrivit spuselor premierului Ludovic Orban, îmbunătățirea utilajelor folosite de Armata Română este necesară, întrucât este nevoie ca aceasta să facă față eventualelor provocări.

„Această investiţie este realizată în cadrul offsetului aferent contractului de înzestrare a Armatei Române cu vehicule produse de Iveco Defense. Trebuie să mai spun încă o dată care este politica Guvernului pe care îl conduc. Fructificarea programului de înzestrare a Armatei, un program pe zece ani de zile prevede alocarea unei sume de 90 de miliarde aproximativ pentru dezvoltarea capabilităţilor defensive pentru creşterea capacităţii Armatei Române de a face faţă oricărei provocări. Acest program de înzestrare trebuie să aducă investiţii în cadrul politicilor de offset care să crească capacităţile de producţie din România, care să asigure transfer tehnologic, care să dezvolte noi capabilităţi de inovare, de cercetare şi de dezvoltare. Programul de înzestrare trebuie să genereze o relansare a producţiei de apărare din România, atât prin firme autohtone, cât şi prin firme partenere”, a mai spus premierul Ludovic Orban.

Citește și: Patru miliarde de euro împrumut: pentru plata somajului tehnic

#News