Amenzi de peste 550.000 de lei aplicate pentru neregulile găsite la unităţi de alimentaţie publică de pe litoral

În perioada 17 – 23 iulie, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat controale în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare

Un număr de 47 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate cu peste 550.000 de lei în ultima săptămână, din cauza abaterilor de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). De asemenea, au fost emise 5 ordonanţe de interzice a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii, potrivit g4media.ro.

În perioada 17 – 23 iulie, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2023, au efectuat controale în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare

Au fost verificate 235 de unităţi localizate în cele 6 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirgiol, Mangalia şi Constanţa. „În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar ;nerespectarea normelor sanitare veterinare privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate contravenţional 47 de unităţi, cu amenzi în valoare de 551.200 de lei. ”, a comunicat ANSVSA. 

De asemenea, au fost emise 5 ordonanţe de interzice a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii

Au fost confiscate şi direcţionate către unităţi de neutralizare produse alimentare în cantitate totală de 367 de kg. (carne de vită, carne de pui, peşte, produse din peşte şi ouă, îngheţată). ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival 2023: 0786.577.007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Monedă de argint lansată de BNR pentru marcarea a 100 de ani de la naşterea Reginei Ana