Protecția Consumatorului, recomandări pentru cumpărarea jucăriilor de 1 iunie

Trebuie verificat cu atenţie dacă jucăriile au marcate, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, o serie de elemente

Jucarii
Jucarii sursa foto pixabay

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, oferă, sâmbătă, câteva sfaturi pentru alegerea unor cadouri sigure pentru copii de 1 Iunie. ”Copiii se bucură dacă primesc o jucărie nouă şi atractivă, iar ziua de 1 iunie este o ocazie de a le oferi un cadou practic şi util, care să le aducă zâmbete pe chipurile lor. Dar, dacă vreţi să dăruiţi o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastă, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi”, a transmis Paul Anghel, potrivit g4media.ro.

Potrivit sfaturilor directorului ANPC, trebuie respectate câteva reguli. Achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţâ fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamaţii. Alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească.

Verificaţi cu atenţie dacă jucăriile au marcate, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, o serie de elemente : coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi ) numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare).

”Avertizez asupra faptului că, în urma acţiunilor de control, comisarii ANPC – Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor au identificat la comercializare jucării periculoase de tip slime, notificate prin sistemul Safety Gate, motiv pentru care s-a dispus măsura de retragere definitivă de la comercializare a acestora. Anumiţi operatori economici comercializează produse tip slime falsificate, produse despre care nu se ştie nimic, pe le găseşti într-o cutie, fără etichetă”, a mai transmis Paul Anghel.Acesta avertizează că în compoziţia anumitor produse a fost identificat boraxul, un praf chimic care se foloseşte inclusiv la fabricarea detergentului sau a săpunului.

hFetiţa dispărută dintr-o localitate din Botoşani, găsită moartă într-o lizieră de salcâmi