Droguri introduse în Penitenciarul din Galați

Drogurile ar fi fost impregnate în foi de hârtie şi date deținuților, în urma vizitelor efectuate de aparținători

Mai multe percheziții au loc, joi dimineață, în patru județe din țară, la persoane suspectate că au introdus droguri într-un penitenciar, transmite DIICOT. Se pare ca este vorba de Penitenciarul Galați, potrivit g4media.ro.

Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive ar fi fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate, în urma vizitelor efectuate de aparținători, precizează comunicatul DIICOT. 

Potrivit DIICOT, la data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galaţi- Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Galaţi, efectuează 22 de percheziții domiciliare în județele Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Vrancea, inclusiv la trei unităţi de penitenciar, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Potrivit DIICOT, s-a reținut faptul că, la sfârșitul anului 2022, într-o unitate de penitenciar ar fi fost creată o structură infracțională specializată în introducerea în spațiile de deținere a unor importante cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive.

Acestea erau păstrate și distribuite, în schimbul unor importante sume de bani, persoanelor private de libertate.

„Drogurile de mare risc și substanțele cu efecte psihoactive ar fi fost impregnate în foi de hârtie şi remise persoanelor private de libertate, în urma vizitelor efectuate de aparținători. De asemenea, o parte importantă a drogurilor și/sau substanțelor cu efecte psihoactive introduse în mediul penitenciar ar fi fost traficată către alte unități de deținere, prin intermediul persoanelor private de libertate, care erau transferate, în vederea soluționării diverselor cauze penale, pe care la aveau la mai multe instanțe din țară”, a comunicat DIICOT. În cauză, audierile urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi.

Sute de descinderi la traficanți de droguri și de persoane