Bărbat amendat la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române din Tulcea

El a huiduit în timpul disursului susţinut de primarul municipiului

Jandarmii tulceni au sancţionat un bărbat care a participat la manifestările organizate în centrul municipiului cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române şi a huiduit în timpul discursului susţinut de primarul Ştefan Ilie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Anca Şerban, bărbatul a fost amendat cu sancţiune contravenţională în valoare de 200 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit g4media.ro.

Sancţiunea urmează să scadă la jumătate dacă va fi plătită în cel mult 15 zile.

 Manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române au început dimineaţa, la ora 9.00, cu un ceremonial de premiere a participanţilor la Ştafeta Invictus desfăşurată anul trecut şi au continuat la ora 11.00, în centrul oraşului, cu un ceremonial militar şi religios care a inclus şi discursuri ale autorităţilor.

La ora 12.00, tot în Piaţa Tricolorului, a avut loc spectacolul „Hai să dăm mână cu mână”, organizat de Primăria Municipiului Tulcea prin Ansamblul Baladele Deltei şi de Consiliul Judeţean la care au participat atât membrii ansamblului din Tulcea şi cei al ansamblului Cununiţa din comuna Topolog, cât şi trupa Millenium şi artiştii Nicolae Voiculeţ şi Ilie Caraş.

Adolescent atacat de șase câini într-o localitate din Teleorman