În vârstă de 22 de ani, Andrei Mărgeloiu, din Târgul-Jiu, a fost acceptat la programul de masterat din cadrul prestigioasei Universităţi din Cambridge, unde studiază inteligenţa artificială. Absolvent în anul 2019 al Facultăţii de Informatică a University College London (UCL), acesta a fost declarat în primul an cel mai bun student, potrivit MEDIAFAX.

„Am plecat după ce am terminat liceul să studiez informatică, la University College London. Am fost primit ca orice alt student, în niciun fel special. Cum am reuşit să mă remarc? A fost faptul că am venit cu experienţă de la Olimpiada Naţională de Informatică. În liceu am obţinut trei medalii de aur la Olimpiada Naţională de Informatică. Şi în timpul facultăţii sunt concursuri de programare şi am reprezentat echipa facultăţii în concursurile de programare. Am făcut parte din echipa care a reprezentat universitatea. S-a şi întâmplat să obţin rezultate bune. Acesta a fost un mod în care m-am remarcat şi un alt mod a fost faptul că am obţinut note foarte mari în primul an şi am avut cea mai mare notă din primul an, din Secţia de Informatică şi am fost declarat şi cel mai bun student”, a declarat Andrei Mărgeloiu.

Acesta este convins de faptul că munca asiduă depusă în timpul studiilor liceale din România şi participarea la olimpiaade sunt motivele pentru care a fost declarat studentul anului.

„Ce se vede la exterior e rezultatul muncii din liceu, fundaţia, baza mi-am făcut-o în urma olimpiadelor. Au fost ca o cascadă. Rezultatele de la olimpiadă m-au ajutat să fiu primul în anul întâi. În anul II am aplicat şi am fost numit cel mai bun student de licenţe, român, din Marea Britanie, de ambasadorul României în Londra. Şi asta m-a făcut, două luni mai târziu, tot în anul II, să fiu declarat şi în top 3 studenţi români în Europa”, a continuat Andrei.

Având în vedere planurile tânărului pentru viitor, care includ studiile de doctorat în inteligenţă afrificială, acesta a decis să nu mai participe momentan la concursurile organizate.

„Fac un master tot în informatică, la Universitatea din Cambridge, iar teza mea şi spre ce mă axez este inteligenţa artificială. Îmi doresc să fac asta mai departe şi la doctorat. Toate lucrurile din inteligenţa artificială sunt făcute prin a recunoaşte, scopul este să recunoască o tendinţă care se întâmplă în realitate. Spre exemplu, să recunoască ce ne place nouă pe internet, de exemplu pe Youtube, să ne arate videoclipurile care ne plac, să ne recomande ceva sau în poze să recunoască animale, maşini, momentan nu gândeşte, ci doar învaţă să recunoască anumite obiecte pe care noi le învăţăm să le recunoască. Am avut anul trecut câteva oferte să mă duc la internship-uri, am avut ofertă de la Google şi de la Microsoft, dar am ales să merg la altă companie, iar anul acesta nu am aplicat pentru joburi, pentru că îmi doresc să fac doctoratul şi doctoratul e full time aici, nu poţi să lucrezi în acelaşi timp. Deci nu am aplicat, îmi doresc să merg la doctorat, care durează patru ani şi după aceea îmi doresc să creez o companie”, susţine Andrei.

Din păcate însă, în ciuda faptului că numele lui este cunoscut în străinătate, Andrei susţine că în România nu a fost căutat niciodată de către nimeni, iar ţara nu reprezintă un interes pentru acesta din cauza schimbărilor grele de aici.

„Momentan încerc să fac doctoratul în străinătate. Nu m-a căutat niciodată nimeni din România. Sunt la curent cu ce se întâmplă, în fiecare zi citesc ce se întâmplă. Nu e zi în care să nu citesc ştirile. Sunt o persoană pozitivă, direcţia României mi se pare o direcţie bună. Per total, cred că mergem într-o direcţie bună, dar, ca toate lucrurile, durează mult până se schimbă. Mie îmi place când vin pe acasă, dar nu mi se pare că ce încerc să fac acum îşi are un loc în ţară. Am plecat, pentru că mi-am dorit o şansă la o educaţie mai bună”, menţionează tânărul în vârstă de 22 de ani.

#news