alde

Reprezentanții ALDE arată cu degetul spre Guvernul Orban, acuzându-l că nu a livrat măștile promise persoanelor defavorizate. Este vorba de 115 milioane de măști, dar care, se pare, că vor ajunge, totuși, în curând, conform premierului. Altfel, acesta va rezilia contractul cu furnizorul.

„Ludovic, oamenii nu au nevoie de scuzele tale penibile și de rezilieri de contracte! Oamenii au nevoie ca Guvernul tău de incompetenți să se țină de cuvânt și să dea măștile promise!

Au trecut aproape 3 luni de când 115 milioane de măști trebuiau să ajungă la persoanele vulnerabile. Ce am avut în schimb? Bani risipiți. Timp risipit.

Probabil că acest contract a întârziat într-atât de mult din cauză că Guvernul nu reuşeşte să îşi comisionul pentru achiziţia măştilor de protecţie.

Toate contractele PNL sunt asociate cu comisioanele de rigoare. Asta e ceea ce a ajuns azi PNL şi din cauza asta nu reuşesc să facă achiziţia de măşti, pentru că e ceva acolo care nu le convine.

Trebuie daţi bani autorităţilor locale să achiziţioneze şi să distribuie măşti, pentru că Guvernul nu este capabil!”, au scris reprezentanții ALDE pe pagina de socializare.

Se așteaptă livrarea măștilor

De partea cealaltă, premierul Orban a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că s-a dat ultimatumul pentru livrarea măștilor contractate acum trei luni. „S-a intrat într-o perioadă de livrare. Înțeleg că s-a livrat o primă cantitate în cursul acestui weekend și că firma va livra în 7 zile. Dacă nu va avea capacitatea se trece la firma următoare”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul le-a dat un ultimatum duminică celor de la Naguma Medical Supply, amenințându-i cu rezilierea contractului.

„Câştigătorul licitaţiei avea obligaţia ca, în termen de cinci zile, să depună scrisoare de garanţie, urmând să înceapă cele şapte zile de derulare a contractului. Suntem în situaţia în care câştigătorul licitaţiei nu a depus în termenul de cinci zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere care este inclusă în contractul respectiv.

Săptămâna următoare, Ministerul Sănătăţii va lua o decizie care e foarte clară – rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măştile cei care au câştigat licitaţia şi trecerea la firma de pe locul 2 pentru a livra măştile prevăzute în contract.

Am convingerea că Ministerul Sănătăţii va finaliza licitaţia şi măştile vor ajunge la persoanele vulnerabile pentru care am prevăzut banii respectivi şi i-am alocat din Fondul de rezervă al Guvernului”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

Citește și: Elevii, tot mai nemulțumiți de Guvern

#News