Viitorul sună bine? Orban ar vrea să dea 8-9 miliarde de euro (sau ceva pe-acolo) pentru Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă

„Pentru Centrala Nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea Reactorului 1, de asemenea, investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea Guvernului nostru, există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euro-atlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României. În cel mai scurt timp, ca urmare a constituirii unei echipe la nivel guvernamental, mandatat să exploreze cele mai bune variante pentru realizarea investiţiilor, vom negocia şi vom semna acorduri astfel încât să putem să demarăm aceste investiţii fundamentale pentru România”, a afirmat Orban.

În același interviu, Ludovic Orban a mai menționat că investiția va urma să acopere reabilitarea instalației de detriere de tritiu, însă în egală măsură se va pune accentul și pe utilizarea izotopului cobalt 60, ambele investiții urmând să aducă avantaje economice țării noastre.

Premierul se declară mulțumit de conducerea actuală a Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavodă

„Apreciez rezultatele echipei manageriale de la Cernavodă, care a reuşit scăderea cu aproximativ 10% a costurilor în special pe posturile de mentenanţă, creşterea profitului cu 120 de milioane şi în aceste condiţii şi creşterea venitului brut al angajaţilor de la 9 mii şi ceva la 14 şi ceva. Guvernul tratează cu deosebită seriozitate CNE Cernavodă şi investiţiile care trebuie realizate aici la Cernavodă”, a mai spus premierul.

Cât despre construirea reactoarelor 2 și 3, cea programată în 2030, premierul Orban a declarat că se caută soluții și parteneri: „Gândim potenţialii parteneri, negocierea condiţiilor astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanţare a acestor investiţii şi cu siguranţă termenul 2030 e un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactorului 3 şi 4”, a conchis Orban.

Citește și: Orban nu exclude posibilitatea de a plasa Piteștiul sub carantină

#News