ludovic orban
Ludovic Orban

„Mi-am informat colegii și am cerut susținere pentru o situație care ne-a fost creată de adversarii din PSD, ca urmare a atacării la CCR a legii de corectare a OUG 114. Din cauza modului în care a fost gândită OUG 114, a trebuit să includem în legea de corectare o serie de măsuri care le-am considerat necesare pentru construcția de stat și construcția bugetului asigurărilor sociale”, a declarat premierul Ludovic Orban astăzi, înainte ca ședința de guvern să aibă loc.

Acesta a completat apoi: „înghețarea pentru anul 2020, la nivelul anului 2019, a indemnizației demnitarilor; încetarea detașărilor din mediul privat în zona publică, interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public; plafonarea punctului de amendă – știți că punctul de amendă este stabilit în conformitate cu legea în legătură cu salariul minim pe economie și am menținut punctul de amendă la nivelul existent anterior, fără a ține cont de creșterea salariului minim brut cu 7,2%; prorogarea termenului de intrare în vigoare a articolului 200 din Codul Administrativ privitor la pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene”.

„Toate aceste măsuri stau la baza construcției bugetare și ele trebuie adoptate cât mai rapid, pentru că altfel riscă să afecteze în mod negativ execuția bugetară. PSD a atacat la CCR această lege, au atacat pe fond doar prevederea privind cumulul pensiei cu salariul, dar prin atacul la CCR ei și-au asumat răspunderea politică să împiedice intrarea în vigoare a acestor prevederi. Ca și consecință, legea nu poate să se ducă la promulgare și nu poate să intre în vigoare. Toate aceste prevederi necesare, de bun simț, prin care se restrângem cheltuielile și să facem ordine în sistemul public, ar fi trebuit să intre în vigoare iar atacul la CCR împiedică intrarea în vigoare iar PSD a arătat foarte clar că nu dorește aceste măsuri. Dorește să ne încurce și mai mult în executarea și intrarea în vigoare a bugetului”, a completat Orban.

„Am cerut sprijinul colegilor mei, în cursul ședinței de la ora 16:00 vom dezbate acest lucru și cel mai probabil vom adopta un act normativ sub formă de ordonanță, fie de urgență, fie simplă, ca să asigurăm intrarea în vigoare imediată a acestor prevederi care au fost cuprins în legea privind corectarea OUG 114”, a declarat premierul.

#News