Fostul prefect de Gorj, Dan Morega, plasat în arest la domiciliu

El a fost prins a șasea oară fără permis

Judecătoria Sectorului 1 a stabilit într-o sentință transmisă sâmbătă că fostul prefect de Gorj , Dan Morega, să fie trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile, cu dispozitiv electronic de supraveghere. ”Desemnează organul de poliţie în raza căruia locuieşte inculpatul cu supravegherea respectării de către acesta a obligaţiilor care îi revin pe durata arestării la domiciliu”, se precizează în sentință, potrivit g4media.ro.

Aceasta poate fi contestată în 48 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a înaintat judecătorilor propunerea de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv.

Polițiștii au sesizat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 după ce Dan Morega a fost prins la volan fără permis a șasea oară. Fostul prefect de Gorj se află sub control judiciar pentru aceeași faptă și, din cauză că a încălcat una dintre prevederile măsurii, acum riscă o sancțiune mai aspră, conform surselor citate. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) solicită Poliţiei ”să investigheze cu celeritate faptele de agresiune fizică şi verbală la care a fost supusă vineri o jurnalistă în timp ce se afla la biroul fostului prefect al judeţului Gorj Dan Ilie Morega pentru a participa la o conferinţă de presă”.

Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, a declarat că Morega are șase dosare deschise pentru încălcarea regimului rutier și că a fost preluat de o echipă medicală, cel mai probabil urmând a fi internat.

Tot vineri, când a fost prins a șasea oară fără permis, Morega a agresat și jignit o echipă Digi24, conform imaginilor difuzate de televiziune. Reprezentantul IGPR a declarat despre acest lucru că este grav și reprezintă chiar ”un atac la adresa libertății presei”.

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega, care are dreptul de a conduce retras, după ce medicii au constatat că nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a şofa pe drumurile publice, a fost fotografiat din nou alături de maşina sa, în Bucureşti, în zona Ambasadei Rusiei. Brigada Rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei anunţă că, după ce imaginile au apărut în spaţiul public, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare in rem.

Incendiu violent la o hală din județul Timiș