Când am dat prima dată cu ochii de postarea lui Rareș Bogdan, am crezut că s-a apucat de poezie. M-au durut și ochii, dar am zis, totuși, s-o citesc până la capăt. Cine știe ce suflet de poet, îmbrăcat în haină de politician, e și fostul nostru jurnalist, Rareș?

Nu aveam de gând să râd, sau ceva. Na, oamenii mai sunt și religioși, chit că nu-și aleg totdeauna cele mai bune exemple de urmat în viață. Am zis, hai, treacă de la mine! L-o fi cunoscut personal, s-or fi bătut prietenește pe umăr, și acum își ia omul rămas-bun de la un prieten de-o viață.

Că asta mi-a sugerat începutul ăla, cu ”Rămas bun, Înaltpreasfințite/Părinte Pimen!”

Și dup-aia am crezut că urmează poezia scrisă de Rareș. V-am zis c-am citit-o, doar din perspectiva unui absolvent de Jurnalism. Pentru valoarea stilistică și pentru aportul de neprețuit pe care-l aduce literaturii noastre. Pastorale. Bucolice. Cu iz de odă patriotică. Puțin comunistă. Cam cum scria Păunescu elogiile pentru sfântul partid și mărețul conducător.

Mă rog, n-o să fac analiză pe text. Dar ce metafore! Ce imagini! Ce bogăție de sentiment!

Il mai știți pe Lali, din ”Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”? Mic copil, pe lângă cuvintele pline de sentiment scrise în memoria lui Pimen.

Și chiar mă gândeam, că Rareș poate trece drept un  băiat sentimental, dar nici chiar în halul ăsta. Până am ajuns la final. Și-am aflat că, de fapt, nu Rareș a scris versuri lacrimogene cu rimă încrucișată. Nu, nu!

În josul poeziei e trecut clar Pr. Emil Nedelea Cărămizaru. În stilul condițiilor ălora scrise cu litere mici, mici de tot, de pe contractele cu banca.

Cu alte cuvinte, Rareș a uitat și de ghilimele. Eu acum ce să cred ? Că ”rămas-bun”-ul ăla e tot parte din poezie? Sau e mesajul lui Rareș? Mi-a dat peste cap întreaga analiză literară. Nu mai am contextul pentru a-mi da seama de valoarea stilistico-artistico-literară a poeziei.

De ce n-ai pus ghilimele, să nu mă zvârcolesc acum, de pe o parte pe cealaltă? De ce nu pot afla integral secretul blândului păstor? De ce, Rareș? De ce?

Week-end-ul meu e distrus/De o dilemă fără răspuns.

Citește și: ÎPS Teodosie și-o super ofertă: Paștele în reluare

#News