Cum să faci ca Dan Barna? Pui un costum, faci un partid, te bagi în politică, pierzi niște alegeri și continui să discuți discuții. A, da. Și tastezi chestii încurcate la un laptop (sper eu) pornit. Dai din degete pe niște game imaginare ca un ciung care se crede Beethoven.

Și totuși s-a făcut că nu se supără când a devenit viral pe Facebook. La un pas și-o Viorică de a deveni președintele României, Dan Barna continuă să amuze. Și când a pierdut alegerile Dan s-a făcut că nu se supără. Da, dragi băieței și fetițe, cam ăsta ar fi cuvântul cheie. A se face. A se preface. Pentru că, sub o mască de tip fairplay care ține la glumițe, Dan s-a supărat tare. Atât de tare că a ținut să-și justifice degețelele care se prefăceau că tastează. Cam cum se justifică el când se preface că muncește. Sau când se preface că îi pasă.

Din experiență știu că un tip care nu se supără azi, nu se va agita pe același subiect a doua zi. Dar, deși se vrea unic și special, cool și relaxat, este și el fix ca toți politicienii. Adică orgolios și plin de ceva mici răzbunări. Pentru că a fost surprins. Pentru că a fost prins cu mâța-n sac. Probabil mulți vor spune că e un gest minor, amuzant chiar. Ei, bine, și-o oglindă cât de mică, tot adevărul îl arată.

Super concentrat la (nimic) video-ul pe care urma să-l editeze ca să dea bine, Dan aproape c-a atins niște taste care stăteau în drumul lui în viață. Și s-a și justificat a doua zi:

”Un pic de haz în vremuri de necaz.

S-a răspândit pe net o secvență în care apar pentru două secunde apăsând pe lângă tastatura laptop-ului din fața mea, în maniera pianistă. A fost un gest reflex de concentrare asupra mesajului pe care mă pregăteam să îl transmit care arată însă, într-adevăr, foarte hazliu.

Dacă renunțăm la capacitatea de umor și autoironie ne pierdem spiritul. Sunt primul care râde la meme-urile care apar inevitabil din astfel de situații. Cu atât mai mult când le provoc”.

Am înțeles hazul, Dane, ne-am cam tăvăli cu toții de hazul tău. Dar necazul unde-i?

Citește și: Nicolae Bacalbașa: ”am luat virusul de la ciorile noastre”

Foto

#News