Sursa foto: Digi24

Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a declarat, marți, în fața națiunii, că deciziile Rusiei de a recunoaște independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk reprezintă o încălcare a „suveranității și integrității teritoriale” a Ucrainei.

De asemenea, în mesajul său, șeful statului a precizat că nu îi este teamă de Putin, afirmând că este pregătit pentru un posibil război la granițele Ucrainei.

Mai mult, Zelenski a mai spus că ucrainenii sunt pe pământul lor și „nu se tem de nimic și de nimeni”, declarând că nu vor ceda „nicio singură bucată din țară” Rusiei.

Rusia dictează, Occidentul negociază

Președintele Ucrainei a transmis un mesaj și Occidentului, afirmând că așteaptă ca țara sa să primească sprijin „clar și eficient” în fața amenințării rusești. „Este foarte important să vedem acum cine este adevăratul nostru prieten”, a spus şeful statului ucrainean, potrivit Digi24.

În ciuda ultimelor decizii pe care Rusia le-a luat, Statele Unite așteaptă un semn din partea Kremlinului pentru a reîncepe negocierile. Reprezentanții Moscovei au transmis, marți, un mesaj prin care anunță disponibilitatea de a purta un dialog cu Statele Unite.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia va fi mereu în favoarea utilizării diplomației. „Chiar şi în cele mai dificile momente, noi spunem: suntem pregătiţi de procesul de negocieri, aşa că poziţia noastră a rămas aceeaşi”, a declarat Zaharova.

De asemenea, aceasta a mai anunțat că Moscova urmează să ratifice tratatele de prietenie cu cele două regiuni separatiste ucrainene.

Reamintim că președintele rus Vladimir Putin a recunoscut, luni, independența regiunilor separatiste Lugansk și Donețk din estul Ucrainei. Acesta a ordonat trupelor rusești să intre în aceste teritorii pentru a menține pacea.

NATO și Statele Unite au reacționat imediat, precizând că izbucnirea unui război este tot mai probabilă. 

Purtătorul de cuvânt a Casei Alba, Jen Psaki, a anunțat că Statele Unite vor impune sancțiuni regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din Ucraina. Mai mult, Uniunea Europeană a anunțat că recunoașterea celor două republici separatiste este „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”.

În momentul de față, la granițele Ucrainei au fost mobilizați peste 190.000 de soldați ruși.

Un posibil război dintre Rusia și Ucraina va avea implicații majore asupra României