Ludovic Orban și Rareș Bogdan / sursă: ziuanews.ro

Rareș Bogdan, om de bază în PNL

Nu știm exact cum se face, însă nimeni nu vorbește în PNL despre Rareș Bogdan, însă Rareș Bogdan vorbește despre absolut orice are de gând PNL-ul să facă. Mai-mai c-ai putea să zici că în curând acesta s-ar putea apuca să scrie volumul doi din „Singur pe lume”, urmându-l astfel, pe nemesisul Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Singur pe lume, de Călin Popescu Tăriceanu

Pe sistemul „nimeni, nimic”, apare odată la câteva zile și Bogdan, cu predicții, strategii și rezolvări de probleme. Cum fostul jurnalist pare să le știe pe toate, iată că și de data aceasta, datorită nemărginitei sale inteligențe, PNL-ul va scăpa basma curată și va triumfa. PSD poate să plece liniștit acasă, întrucât, cu Rareș Bogdan în echipă, partidul nu mai are nicio problemă.

Astfel, Rareș Bogdan vorbește despre cum se va cotracara boicotul celor de la PSD. Simplu ca o zi de post negru: cu o nouă convocare a a Parlamentului.

Declarația integrală a lui Rareș Bogdan, după cum urmează:

„Noi forțăm anticipate, așa cum am spus. Nu ne vom opri din această cerere a noastră. Este absolut normal să ne dorim acest lucru, având în vedere că PSD blochează sau anulează ceea ce am încercat noi să facem la tot ce înseamnă ordonanțe pentru dublarea numărului de parlamentari în Diaspora, posibilitatea de a vota oriunde pe teritoriul național, indiferent unde te afli în ziua votului. Toate au fost anulate de PSD.

Avem un plan extrem de clar. În cazul în care nu se vor prezenta la votul de învestitură, PSD dovedește că dorește o criză în politică în România. Și chiar asta au făcut, ei au introdus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL, care nu și-a dorit decât să introducă posibilitatea de a exista două tururi de scrutin.

Dacă nu va fi cvorum, vom rămâne în continuare în această situație și vom forța din nou, la trei zile, convocarea Parlamentului. Asta înseamnă joi”, a spus Rareș Bogdan, invitat la  Antena3.

#News