Marcel Ciolacu și Ludovic Orban

Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său va continua demersurile cu privire la majorarea pensiilor, cu 40% cât prevede legea, nu cu doar 14% cât poate Guvernul.

Conducerea Parlamentului a decis ca marți, de la ora 13.00, să aibă loc plenul reunit în care va fi votată rectificarea bugetară. Conform modificărilor făcute de PSD în comisiile de specialitate, pensiile ar urma să fie crescute cu 40%, de o majorare urmând să aibă parte și profesorii.

Rămânem consecvenți! Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii! Iohannis și Orban au umilit destul…

Publicată de Marcel Ciolacu pe Luni, 21 septembrie 2020

„Rămânem consecvenți! Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii! Iohannis și Orban au umilit destul persoanele în vârstă! (…)  Orice guvern normal la cap își respectă seniorii! Nu își bate joc de ei! Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților! Sunt oamenii care v-au crescut, nu povara de care nu știți cum să scăpați mai repede acum! N-ați făcut nimic pentru ei! Aplicați legea măcar! Opriți-vă din furat și veți avea bani pentru pensii! Sunt 5 milioane de pensionari care așteaptă să li se facă dreptate! Să-i vedem mâine pe cei care se opun acestei dreptăți.”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că „bugetul nu își mai permite nicio cheltuială suplimentară” şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară.

Citește și: Ciolacu acuză PNL de manipulare în ceea ce privește numărul de cazuri de infectare

#News