Andrei Caramitru / Dan Barna / Claudiu Năsui

Fiul rătăcitor al USR-ului și, totodată, fostul consilier al lui Dan Barna, Andrei Caramitru afirmă că o eventuală victorie la Capitală a lui Nicușor Dan ar însemna sfârșitul politic în USR al lui Dan Barna, ipoteză susținută, mai mult sau mai puțin, și de candidatul PMP la Primăria Capitalei, Traian Băsescu.

Reamintim că, imediat după plecarea lui Nicușor Dan atât de la conducerea USR, cât și din partid, Dan Barna a preluat „frâiele” partidului, fiind în egală măsură ovaționat cât și criticat.

„De ce sunt dezamăgiți multi de opoziția de la noi? Argumentele sunt știute: e nevoie de alianță între forțele de dreapta, nu ne plac politicienii vrem specialiști, nu ne place Barna, in USR se cearta toți între ei, PNL are prea multi hoți și PSD-isti infiltrați.

Pai bine oameni buni. In alegerile de duminică in Bucuresti aveți totul pe tavă – toate problemele de mai sus sunt rezolvate:

– E o alianța între PNL și USRPLUS. Ba mai mult – e de fapt o alianță între aripa nicusorista din usr, aripa barna din USR, PLUS și aripa reformista din PNL. Exact ce trebuie. Toți oamenii buni intr-un loc. Nu uitați – echipa PNL din Bucuresti este de fapt aripa “curată” din PNL. Ciucu, Violeta Alexandru și multi alții foarte ok. Unul nu are vreo problema de etică sau ceva”, este de părere Andrei Caramitru.

Citește și: USR vrea referendum „Fără Penali” la alegerile parlamentare

Caramitru: „Dacă câștiga Nicușor – Barna își pierde influența in USR. Aripa reformista din PNL câștiga mult in interiorul PNL”

„Ce să vrem mai mult? Ce sa cerem mai mult?

Așa că – dacă și acum căutați nod in papură – nu se mai poate face nimic niciodată in țara asta. Nu va apărea din senin un partid sau candidați perfecți – și chiar dacă apar oricum o sa fie înjurați la fel sau chiar mai mult decât ăștia de acum. Hai cu un pic de încredere și curaj. Se poate și o sa putem sa schimbam lucrurile. Depinde doar de o minima implicare, 20 minute sa mergem pana la vot. Și înainte sa îi rugam pe cei din jurul nostru sa vina și ei la vot. Asta e tot”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Citește și: Firea, mesaj pentru Nicușor Dan: „Mințiți când afirmați că am atras doar 30 de milioane de euro fonduri nerambursabile”

#News