Ludovic Orban și Rareș Bogdan / sursă: ziuanews.ro

Eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan a vorbit despre alegeri, despre posibile scoruri și despre diferența reală (în opinia sa), dintre PNL și PSD. În opinia sa, PNL are parte de oameni cu adevărat valoroși, comparativ cu PSD care se afișează în continuare cu aceiași indivizi care au făcut parte din garda lui Liviu Dragnea: Lia Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu, Paul Stănescu sau Niculae Bădălău.

„Noi trebuie să ne obișnuim cu ideea că, în următoarele rânduri de alegeri, 10% din cei care votează, vor vota în afara țării. Acum au votat 9%, la alegerile prezidențiale, când au candidat Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, în finală. Deci aproximativ 10% din voturi vor veni din afară. Este o cifră uriașă. Diaspora contează enorm”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Rareș Bogdan, comparând PNL cu PSD: „PNL rămâne unica alternativă”

„PNL are o șansă uriașă datorită a două componente. Unu, constanta Klaus Iohannis și, doi, faptul că gradul de dezamăgire pe care îl produce PNL, neputând să dea toate măsurile pe care le așteaptă poporul în timp util, și din cauza COVID-19, și din cauză că avem o majoritate constituită din opt forțe politice, nu este atât de mare ca gradul de respingere pe care îl are PSD. Atât timp cât PSD va ieși în față cu Olguța Vasilescu – eu mi-aș dori să iasă mai mult Codrin – cu Ciolacu, cu Bădălău, cu Paul Stănescu, cu Firea, oameni care și-au arătat măsura faptelor în guvernarea Dăncilă, PNL rămâne unica alternativă. Pentru că PSD, cu aceste fețe, va respinge în continuare. A trecut prea puțin timp de la guvernarea Dăncilă pentru ca ei să se recredibilizeze”, a mai spus acesta.

Cât despre USR-Plus, Rareș Bogdan este de părere că nu reprezintă un pericol real pentru PNL, întrucât, conform spuselor eurodeputatului, aceștia nu sunt în stare de a se adapta realității și prezentului, unde contează încă valori ca biserica și familia. Cu alte cuvinte, aceștia ar fi mult prea progresiști pentru nivelul actual al României, care în marea majoritate încă nu s-a aliniat normelor europene.

„Pe de altă parte, a treia forță politică nu reușește să se adapteze, este inadaptabilă. În momentul în care ataci Biserica, conservatorismul, tradițiile românești, aici mă refer la USR – PLUS… E clar că un partid de inadaptați sau cu lideri inadaptați, care nu reușesc să se adapteze realităților românești, unde contează și Biserica, și tradițiile, și familia, și multe alte chestiuni, care nu reușește să depășească 14%, 15%, USR, cu un PSD nereformat, care reușește să scoată aceleași fețe respingătoare, care nu se pot recredibiliza în spațiul public, PNL, având constanta Klaus Iohannis, care în continuare se bucură de o mare credibilitate, va fi condamnat să guverneze următorii patru ani și jumătate. E important cu cine va guverna”, a adăugat eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan.

Concluzie tristă

Aș adăuga faptul că atunci când un politician face astfel de afirmații, cu privire la păstrarea unor „valori”, nu face decât să dea apă la moară celor ce se opun progresului. Evoluția începe întotdeauna de sus, de la capul peștelui. Dacă ăla e stricat, stricat va rămâne tot peștele, dacă-mi permiteți o astfel de exprimare. În loc să educăm, să deschidem minți, noi ce facem? Alegem varianta ușoară, doar de dragul unor voturi în plus.

Citește și: Orban, siderat, acuză PSD de propagandă politică

#News