Cele 60.000 de doze de vaccin de la Johnson&Johnson, sosite în țară în urmă cu o săptămână, vor fi distribuite către centrele de vaccinare săptămâna viitoare. Cu administrare într-o singură doză, acest ser va putea fi folosit în centre drive, centre mobile și pot să fie alocate și către medicii de familie. „Va fi mult ușurat procesul de vaccinare”, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

De altfel, serul de la Johnson&Johnson a fost protagonistul unor controverse, după ce autoritățile americane au suspendat imunizarea, îngrijorate cu privire la dezvoltarea cazurilor de tromboză. Marți, Agenția Europeană a Medicamentului a transmis că „beneficiile depășesc riscurile”, acest fapt urmând să fie adăugat în lista cu reacții adverse, pentru buna informare a oamenilor.

Iohannis ne recomandă, cu insistență, vaccinarea

Pentru o revenire, cât mai rapidă la o situație cât mai aproape de normalitate, președintele Klaus Iohannis a revenit cu recomandări cu privire la imunizare, în accepțiunea sa aceasta fiind singura șansă de ieșire din pandemie.  Acesta a dat exemplul țărilor care au obținut un grad ridicat de imunizare și a îndemnat românii să se vaccineze, pentru a avea o vară cu cât mai puține restricții.

„Avem deja modelul de succes al țărilor care au reușit să atingă un nivel suficient de imunizare a populației și au început să relaxeze din ce în ce mai mult măsurile. Suntem și noi tot mai aproape de acel moment în care vom putea să revenim la normalitate, să organizăm concerte, spectacole, să redeschidem industria ospitalității, iar românii să aibă o vară liniștită, să poată merge în siguranță în concediu în țară sau în străinătate. Singura condiție este continuarea vaccinării la cote ridicate”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă de la Cotroceni.

De asemenea, a recomandat folosirea toate facilitățile, fie prin platforma de vaccinare, fie prin centrele mobile ori cele care vor fi organizate de companii. „Haideți să facem tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a avea o vară cu cât mai puține restricții, în care să putem, în sfârșit, să relaxăm măsurile de până acum! Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”, a concluzionat șeful statului.

Centre monbile, în șapte județe

De altfel, astăzi au fost inaugurate centre mobile aflate în 7 județe, în care, cel puțin pentru moment va fi disponibil serul produs de Moderna, care poate fi păstrat la temperaturi de plus 2 – 8 grade Celsius pentru 30 de zile.

În acest moment, imunizarea se realizează cu 3 seruri: Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca. De la începutul campaniei de vaccinare, au fost administrate peste 4,4 milioane de doze, iar în ultimele 24 de ore au fost imunizate peste 91.000 de persoane.  

Citește și: Turele de noapte, nocive pentru sistemul imunitar