Într-o ultimă conferință de presă, președintele Klaus Iohannis a ținut să clarifice debandada creată în jurul așa-zisului plan „Vacanța Mare”, al lui Adrian Streinu-Cercel.

Răspunsul lui Iohannis:

„În niciun caz măsurile de relaxare nu vor fi anunțate de cineva care vrea să se reprofileze politic. Am avut un exemplu de așa NU de la un institut bine cotat, care spune ce trebuie să facem. Așa nu se poate. Lucrurile se vor întâmpla după cum spun autoritățile.

E o propunere aberantă carantinarea persoanelor vârstnice. Așa ceva nu se va întampla. E inacceptabil. Noi traim într-o societate liberă. NU venim cu așa măsuri totalitare. Persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți. Nimeni nu vine să vă propună lucruri inumane.”, a spus Iohannis despre controversatul subiect.

Nu știu exact în ce calitate, însă Adrian Streinu-Cercel șoca în cursul serii trecute cu un plan făcut de el, special pentru țară. Programul „Vacanța Mare” venea să reglementeze cine stă acasă și cine nu. Mai mult decât atât, includea ideea mutării persoanelor de peste 65 ani, direct în carantină obligatorie. Și dacă asta nu vi se pare suficient, ei bine, nici cei între 40 și 65 nu ar fi scăpat prevederilor totalitare gândite de Cercel, acestea urmând să intre, la rândul lor, în izolare totală.

Citește și: Victor Ponta îl iartă pe Cercel, însă nu și pe Tătaru

#News