O femeie din județul Iași, ucisă de o haită de câini

Ea avea pe corp urme de mușcături de animale.

O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost găsită moartă în localitatea Vișan, din județul Iași, având pe corp urme de mușcături de animale, cel mai probabil fiind vorba despre câini. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate verificări, potrivit ziare.com.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie, pentru ca medicii să stabilească cauza decesului.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, femeia ar fi avut urme de mușcături pe trup și ar fi fost atacată de câini.„La data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Postului de Poliție Bârnova au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a observat o femeie decedată într-o grădina, de pe raza comunei Bârnova. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Lângă aceasta a fost găsit telefonul mobil. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei morții. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au comunicat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

În mediul online au apărut informații noi cu privire la incident.

„Bună seară dragi bârnoveni…Pe raza comunei Bârnova a fost un eveniment foarte sumbru, tragic, pentru că incompetența din primăria Bârnova duhnește în prostie. Și cine are de suferit? Noi, oamenii de rând care încercăm să supraviețuim într-o lume contra. Problema câinilor fără stăpân sau câinii care au stăpâni (și sunt imaturi, inconștienți) și le dau drumul să iasă din curte… este una dintre problemele cu care ne confruntăm noi bârnovenii… Problema legată de câini este de ani buni de zile.. și nu doar în satul Vișani, ci și în Bârnova, Cercu, Todirel, Pietrăria chiar și în Păun…GÂNDIȚI-VĂ CĂ ÎN LOCUL ACELEI FEMEI PUTEAȚI SĂ FIȚI VOI SAU EU… SAU MAMA MEA… SAU MAMA TA … NU CONTEAZĂ CINE A FOST ACEA FEMEIE, CI CONTEAZĂ FAPTA CARE S-A ÎNTÂMPLAT…”, este mesajul transmis de Colotin Sebastian.

Staţiunea Băile Tuşnad nu este alimentată cu apă