Avertisment: România, printre țările europene afectate afectate de secetă gravă în această vară 

În raport se avertizează că aproape tot sudul şi vestul Europei sunt afectate de anomaliile substanţiale de umiditate din sol şi de diminuarea debitului râurilor

Europa se îndreaptă anul acesta către o secetă comparabilă cu cea din vara anului 2022,  ploile din săptămânile următoare fiind cruciale pentru determinarea impactului iernii excepţional de calde şi uscate care s-a încheiat, a avertizat Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene. Condiţiile generale de secetă deja sunt îndeplinite în Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Regatul Unit, nordul Italiei, Elveţia, majoritatea insulelor mediteraneene şi regiunile din România şi Bulgaria de la Marea Neagră, semnalează documentul, potrivit digi24.ro.

În raport se avertizează că aproape tot sudul şi vestul Europei sunt afectate de anomaliile substanţiale de umiditate din sol şi de diminuarea debitului râurilor după o iarnă deosebit de caldă şi uscată.

„Prognozele sezoniere arată o primăvară mai caldă faţă de medie în toată Europa, în timp ce prognozele de precipitaţii se caracterizează de o incertitudine şi variabilitate spaţială sporite. Vor fi necesare o supraveghere atentă şi planuri de utilizare a apei adecvate pentru a gestiona un sezon care în prezent prefigurează riscul de a fi critic în resurse hidrice”, mai semnalează acelaşi raport.
Lipsa precipitaţiilor deja provoacă îngrijorare în sectoare precum furnizarea apei, agricultura şi producţia energetică, fiind  observată chiar odată cu venirea primăverii o diminuare a debitelor râurilor în regiunea peri-alpină din cauza reducerii severe a fluxului de apă generat de dezgheţ.

Mai multe rețineri într-un dosar de înşelăciune privind asigurări auto