Circulația celor mai poluante mașini, interzisă în nouă orașe din Italia

Italia este afectată de secetă

asigurare masina

Smogul sufocă Milano, Sicilia fiind afectată de o lipsă mare de apă, producţia de vin fiind în scădere în Piemont. Lipsa precipitaţiilor în Italia agravează poluarea şi provoacă secetă pe fondul încălzirii climei globale, potrivit g4media.ro.

Circulaţia celor mai poluante maşini a fost interzisă marţi în Milano şi în alte opt oraşe din Lombardia, din cauza nivelului foarte ridicat de poluare din această bogată regiune industrială din nordul ţării.

Lombardia, care găzduieşte un număr mare de ferme de creştere intensivă a animalelor, a interzis, de asemenea, împrăştierea gunoiului de grajd lichid pe câmpuri, o practică ce provoacă niveluri ridicate de poluare cu nitraţi. Nordul Italiei este de multă vreme una dintre cele mai poluate regiuni din Europa. Problema Lombardiei este parţial geografică, deoarece regiunea este situată într-un bazin aflat între munţi şi, prin urmare, este slab ventilată.

ONG-urile de mediu consideră că acest handicap este prea des folosit ca o scuză de către autorităţile locale pentru a justifica nivelurile ridicate de poluare a aerului, fără a face nimic pentru a remedia situaţia.

Pe întreg teritoriul Italiei, regiunile suferă din cauza secetei sau a unui deficit sever de precipitaţii, în special în munţi, mai ales în Alpi. Echivalentul în apă al zăpezii italiene – cantitatea de apă stocată în stratul de zăpadă – a scăzut cu 64% în această lună în raport cu anul trecut, potrivit Fundaţiei de Cercetare CIMA. Lipsa precipitaţiilor agravează o situaţie ce era deja dificilă, după valurile de căldură din 2023, care au scăzut nivelul rezervelor şi au crescut consumul de apă. Sicilia a declarat stare de calamitate naturală din cauza secetei la începutul lunii februarie, iar în Sardinia agricultorii pot folosi doar cantităţi limitate de apă.

Nivelul rezervelor de apă a scăzut cu 23% în raport cu media din ultimii 14 ani. Regiunile sudice Puglia şi Basilicata suferă şi ele, iar asociaţia fermierilor Coldiretti a avertizat weekendul trecut că temperaturile ridicate au trezit mii de albine mult mai devreme decât în alţi ani.

Această situaţie ameninţă polenizarea anumitor culturi, deoarece albinele nu sunt sincronizate cu perioada de înflorire a plantelor de la care colectează polenul. Autorităţile din Piemont, o provincie din nord-vestul ţării, au cerut luni Ministerului Agriculturii să declare starea de catastrofă naturală din cauza secetei care face ravagii în regiune, afectând podgoriile şi provocând scăderi „semnificative” ale producţiei de vin. Restaurant închis de Protecția Consumatorilor după ce o angajată a fost surprinsă măncând cu mâinile din mâncare