Voiculescu, scrisoarea deschisă și primele demersuri

Contestat de PSD și societatea civilă

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a anunțat că a pornit demersurile pentru transparentizarea datelor cu privire la evoluția epidemiologică Covid, dar și a campaniei de vaccinare. La nici o lună de la numire, Voiculescu este deja contestat, mai mult acestuia i se și cere demisia de către cei de la PSD, pe motiv că „se dovedește un veritabil subminator al campaniei de vaccinare” și care „prin minciuni penibile” decredibilizează campania de vaccinare.

Citește și: Voiculescu nu are nimic de împărțit cu Valeriu Gheorghiță

În schimb, societatea civilă îi solicită mai multă transparență, deoarece, la un an de la începutul pandemiei „autorităţile au comunicat cu cetăţenii într-o manieră cel puţin rudimentară, prin comunicate seci, cu cifre puţine, prezentate într-o manieră neintuitivă. În lipsa informaţiilor coerente şi accesibil prezentate, în rândul populaţiei s-a instalat confuzia, au înflorit teoriile conspiraţioniste şi a scăzut încrederea în autorităţi”, afirmă semnatarii scrisorii.

„Am citit scrisoarea semnată de cele 21 de organizaţii din societatea civilă care cer transparenţă cu privire la datele despre evoluţia pandemiei de COVID-19 şi a campaniei de vaccinare. Pot doar să spun că organizaţiile neguvernamentale îşi doresc ceea ce îmi doresc şi eu: transparenţă, date în format deschis, o comunicare reală între Ministerul Sănătăţii şi oameni. Am pornit deja demersurile pentru transparentizarea datelor menţionate în scrisoarea deschisă şi în cel mai scurt timp vom reveni cu veşti bune”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Firea cere, în numele PSD, demisia ministrului Sănătății

#News