posta romana intarzie plata pensiilor

Pensii în avans?

Probabil că toată lumea deja a auzit zvonul potrivit căruia demnitarii se pregătesc să plătească pensiile în avans. Ei bine, referitor la acest subiect, Ludovic Orban a făcut câteva mențiuni de curând printr-o videoconferință de presă, direct de la Vila Lac 1, unde se află în autoizolare. Cum zvonul inițial povestea despre posibilitatea ca pensionarii să primească pensiile pe câteva luni în avans, iată că acesta spune cum că momentan nu s-ar fi luat o decizie în acest sens.

„Au existat mai multe discuţii în privinţa plăţii pensiilor. Încă nu am luat o decizie. Au fost propuneri să se plătească anticipat pe două luni. Vom asigura pensiile la timp şi într-adevăr în ceea ce priveşte pensiile care sunt plătite prin intermediul băncilor, nu prin intermediul poştei, vom încerca să fie plătite mai repede”, a anunţat Ludovic Orban.

Singura asigurare pe care a putut-o da premierul României este că pensiile vor fi date pe cât posibil la timp, iar în cazul celor ce își ridică pensia de pe card, se vor face demersuri pentru ca acestea să fie date mai devreme. Cu cât mai devreme, nu știm, însă!

Limitarea creșterii prețurilor

De asemenea, s-a vorbit despre o posibilă limitare a creșterii prețurilor la medicamente și la produsele de necesitate maximă în această perioadă.

„O altă măsură care sigur va fi luată este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente și la astfel de produse care sunt foarte căutate în momentul de față. Există această posibilitate de a plafona prețurile la anumite produse absolut necesare, cum sunt măști, mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți și alte categorii de produse. Orice măsură care va fi inclusă în cadrul stării de urgență va fi una pe care noi o vom considera absolut necesară și vom încerca să limităm la maximum eventualele drepturi și libertăți care să fie afectate în cadrul stării de urgență”, a spus Ludovic Orban, în cadrul unei videoconferințe de presă.

Citește și: Ministrul Muncii sfătuiește părinții să stea acasă prin rotație

#News