Ministrul Educației și Cercetării Monica Anisie a anunțat, în cursul zilei de ieri, că o nouă disciplină opțională urmează să facă parte din programa școlară, înlocuind o alta. Noile schimbări vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2021-2022 și vor scoate Limba Latină de pe masa de discuții, dându-le elevilor posiblitatea să studieze o materie mult mai interactivă, Arta Teatrală.

„Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a propus, în acest an școlar, Ministerului Educației și Cercetării, introducerea în curriculumul la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt incluse și competențele artistice, dar și Declarației de la Frankfurt privind Educația prin Arte. De asemenea, decizia are la bază și recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educație poate să sporească abilitățile creative și inovative ale societății, să genereze recunoașterea și dezvoltarea bunăstării sociale și culturale, să promoveze și să încurajeze responsabilitatea socială”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Citește și: Tăriceanu, în dezacord total cu Traian Băsescu

#News