Când spui Oktoberfest, nu poți să nu te gândești la râuri de bere, halbe imense, wurști sfârâind pe grătare și multă, multă agitație. Mulțime de petrecăreți, adunați la cel mai mare festival al berii, din lume.

Încă din 1810, de la prima sa ediție, Oktoberfest a adunat sute de vizitatori, dornici de distracție. Paradă de costume populare, pește la proțap, turtă dulce, mașinuțe și ponei, tunelul groazei, tras cu arcul la țintă și Roata imensă (Riesenrad) sunt doar câteva dintre atracțiile cu care Oktoberfest își așteaptă oaspeții.

Sau, mai bine zi, își aștepta. Anul acesta, nici măcar Oktoberfest-ul nu mai e la fel. Corturile uriașe și sutele de standuri cu mâncare au fost înlocuite de mici petreceri în berării și resturante. Numărul vizitatorilor nu se apropie nici pe departe de cel din 2019, când peste 6,3 milioane de turiști au fost prezenți în Munchen pe parcursul evenimentului.

La festivalul de anul trecut, s- au băut 7,3 milioane de litri de bere și s-au mâncat 124 de tauri pe parcursul a 16 zile. Ediția din acest an, mult restrânsă, se va încheia pe 4 octombrie.

“Bineînțeles că e dificil și trist, pentru că iubesc Oktoberfest-ul. De obicei, merg acolo de patru, cinci ori pe săptămână și acum sunt și aleasa ediției din acest an a festivalului, așa că e frustrant… Sunt foarte entuziasmată astăzi, pentru că vremea e minunată. Din păcate, trebuie să fie așa…” spune Natascha Hofmann, Oktoberfest Playmate 2020.

Ni s-au schimbat regulile și obiceiurile. Ni s-a schimbat viața. Ni s-au schimbat până și festivalurile. Din sărbătoarea exuberantă și strălucitoare de până acum, Oktoberfest a devenit o sărbătoare ca oricare alta.

Putem spera ca măcar anul viitor să-și recapete strălucirea.

Citește și: Raritate a naturii: delfinii roz au revenit în apele din Hong Kong

#News