Clădiri cu risc seismic ridicat

Municipalitatea Capitalei are incluse în programul de consolidări peste 200 de clădiri într-o amplă campanie de reducere a riscului seismic. În București există nu mai puțin de 349 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic. La peste 180 de imobile au fost deja executate lucrările de punere în siguranță și intervenții de urgență, iar pentru majoritatea sunt realizate documentațiile tehnice pentru a intra în procesul de consolidare. Toate clădirile amintite sunt în zone protejate, iar majoritatea sunt monumente istorice. 

„Cine nu își aduce aminte de Club A, cel mai vechi și cunoscut club studențesc din Europa, unde s-au lansat numeroase trupe rock și underground. De Club A, înființat în 1969, se leagă tinerețea multora dintre noi. Din păcate, clădirea din Centrul Vechi este foarte afectată de vreme și are nevoie de consolidare, pentru a nu mai fi pericol public. Am început această lucrare mult-așteptată! Locatarii sunt în curs de relocare.

Din ‘89 și până acum 2 ani, s-au consolidat DOAR 20 de clădiri cu bulină. Iar echipa mea, în doar 2 ani, a pus în siguranță 200 de imobile, a consolidat 10 clădiri, 10 fațade și se lucrează în alte zeci. Continuăm programul amplu de reducere a riscului seismic, început în anul 2016 la inițiativa mea.

Echipa de la Administrația compania pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a început deja relocarea tuturor proprietarilor din alte două imobile pericol public. Unul dintre ele este blocul din strada Blănari nr. 14, unde funcționează celebrul Club A dar și Cafe Godot intră în consolidare după ce în ultimii ani i s-a schimbat încadrarea seismică de mai multe ori, unii considerând riscul seismic o joacă.

Ultima expertiză, din anul 2018, a confirmat că imobilul cu 40 de apartamente este pericol public, încadrat în clasa I de risc seismic. Colegii mei au inițiat în SICAP o procedură de achiziție publică pentru proiectare și execuție iar contractul a fost semnat cu un antreprenor privat. Locatarii din blocul vechi de peste 85 de ani sunt relocați deja în apartamentele de necesitate, costurile fiind suportate de primărie.

În paralel, au început procedurile de mutare a proprietarilor din strada Baltagului nr. 17. Toate cele 12 familii vor locui în apartamente de necesitate pe toată durata lucrărilor de consolidare.

PROCEDURI ÎN DERULARE ÎN SICAP

Administrația risc seismic a atribuit alte patru contracte pentru reproiectarea lucrărilor de consolidare. Imobilele vizate sunt toate încadrate în clasa I de risc seismic: Bd. Carol I nr. 63, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 32-34, strada Batiștei nr. 5 și Calea Victoriei nr. 101. De asemenea, sunt în pregătire documentele pentru atribuirea contractelor de reproiectare în cazul clădirilor din strada Boteanu nr. 3A+B și strada Franceză nr. 9.

Pentru aceste imobile au fost realizate și proceduri de expropriere în cazul proprietarilor care au refuzat consolidarea. Au fost deja aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea lucrărilor de consolidare în cazul clădirilor din strada Mihai Vodă nr. 13 și strada Sf. Vineri nr. 7. Se lucrează acum la documentația pentru achiziția lucrărilor de proiectare”, transmite Primarul General Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Reamintim că numai în 2019 au fost prevăzute fonduri pentru expertizarea a aproape 250.000 de metri pătrați, proiectare și execuție pentru 100 de clădiri, lucrări de punere în siguranță pentru 100 de clădiri și lucrări de reabilitare a fațadelor pentru 100 de clădiri, iar locatarii din imobilele pericol public au fost mutați în locuințe de necesitate deținute de Primăria Municipiului București.

Citește și: 588.000 de lei pentru Craii de Curtea-Veche. Pasajului Englez va intra în circuitul turistic

HashtagNews.ro