ludovic-orban-santier

Vrajba istorică dintre România și Ungaria devine inflamabilă. Sâmbătă premierul Ludovic Orban „a tăiat panglica” rețelei de gaze naturale din comuna Moara din județul Suceava și a profitat de moment pentru a anunța investiții de un miliard de euro, în următorii șapte ani, pentru extinderea rețelei de gaz din România. Ca să dea greutate promisiunii, Orban a comparat infrastructurile din domeniu ale României și Ungariei.

„La ora actuală, deși România deține rezerve de gaz extrem de importante, doar 35% din populația României este conectată la rețele de gaz natural. Pentru comparație, Ungaria, care nu se compară cu România în materie de rezerve de gaz, are racordată la rețeaua de gaz peste 90% din populație. Obiectivul nostru este de a extinde rețeaua de gaz, de a susține autoritățile locale să înființeze distribuții de gaz pe raza localităților”, a spus Ludovic Orban, în cadrul evenimentului din Suceava.

Are România bani pentru o astfel de investiție? Nu! Miliardul promis este deocamdată doar în planurile Guvernului Orban de atragere de fonduri europene. Obiectivul este unul îndrăzneț, până la urmă, și chiar dacă nu-i vom ajunge pe unguri din urmă, măcar s-ar dubla numărul gospodăriilor din România racordate la rețeaua de gaz.

„Din fonduri europene vom aloca un miliard de euro, în următorii șapte ani, pentru finanțarea proiectelor de înființare de distribuții de gaz în localitățile României. Pe exercițiul 2014 – 2020 suntem pe punctul de a obține aprobarea Comisiei Europene pentru alocarea unei sume de 200 de milioane de euro pentru aceste obiective de investiții.

Apelul de proiecte va fi lansat cel târziu în data de 1 august, în funcție de momentul în care vom primi aprobarea de la Comisia Europeană pentru acest program de finanțare a distribuției de gaz. Restul de 800 de milioane din miliardul pe care l-am alocat vor fi prevăzuți în bugetul pe care îl va avea România din bugetul Uniunii Europene pe exercițiul financiar multianual 2021 – 2027”, a explicat Orban procedura simplificată a investiției promise. Ludovic Orban a efectuat, sâmbătă, o vizită în județul Suceava, însoțit de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. 

Citește și: Rareș Bogdan marchează din orice poziție în meciul cu Szijjártó „jigodia lui Victor Orban…”

HashtagNews.ro