Se pare că Senatul a luat o decizie importantă de curând: partidele fără 7 senatori și 10 deputați în Parlament nu mai au drept de decizie la BEC. Lucru care, după cum este și firesc, deranjează pe mulți, întrucât se crează, potrivit partidelor mici, o mare nedreptate.

„Ultima sintagmă folosită, mai largă decât cea actuală, asigură creşterea egalităţii de şanse în competiţia electorală, permiţând formaţiunilor politice cu cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi să beneficieze de tratament egal cu cel de care se bucură formaţiunile politice cu număr egal de membri parlamentari, care au şi grup parlamentar în cel puţin una din Camerele Parlamentului”, explică iniţiatorul.

De asemenea: „remedierea unor redactări legislative deficitare şi inechitabile, de natură să lase în afara organismelor electorale şi în afară sau la urma buletinelor de vot formaţiuni politice cu un număr de membri parlamentari cel puţin identic cu cel al formaţiunilor politice ce au grupuri parlamentare proprii, dar care, în contextul regulilor specifice reprezentării parlamentare, nu pot să-şi constituie grupuri parlamentare proprii”.

UDMR nu e de acord cu un asemenea proiect

„Eu cred că logic este ca cei care s-au măsurat într-un anumit partid, într-o anumită culoare politică, au intrat din acel partid în Parlament. Nu vom susţine ca pe alte căi să acordăm drepturi partidelor politice care nu au deloc grup parlamentar, pentru că acest lucru se propune şi se propune şi o altă modalitate de împărţire, care din punctul nostru de vedere nu este corect”, a susţinut senatorul UDMR.

„Propunerea prevede că au dreptul să desemneze reprezentanţi în BEC, în birourile electorale de circumscripţie judeţene, comunale, orăşeneşti şi municipale şi în birourile electorale ale secţiilor de votare şi partidele politice care au minimum şapte senatori, respectiv 10 deputaţi, iar temeiul unei asemenea modificări îl dă chiar Curtea Constituţională”, a subliniat Ţuţuianu.

Citește și: Ciolacu: ”Când port mască și vorbesc, îmi vine să strănut”

#News