Român condamnat în Italia, reținut în Dolj

El va sta 10 ani și 8 luni de închisoare pentru prostituție

Inchisoare
Inchisoare sursa foto pixabay

Un bărbat din Dolj a fost condamnat în Italia la 10 ani și 8 luni de închisoare. El a fost obligat o fată de 14 ani să se prostitueze, dar și să desfășoare activități umilitoare, potrivit digi24.ro.

Individul, pe numele căruia exista un mandat european de arestare în vederea extrădării, a fost prins într-un sat din Dolj.

El va răspunde în fața legii pentru sclavie. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Apele Vii, județul Dolj, este acuzat că ar fi profitat de o fată de 14 ani, pe care ar fi obligat-o, sub amenințarea bătăii, să se prostitueze. Cazul a ajuns în instanța din Italia, unde magistrații l-au condamnat la pedeapsă cu închisoarea. “Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, acesta având de executat o pedepsă de zece ani şi opt luni de închisoare pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de sclavie/subjugare.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, profitând de starea de vulnerabilitate a unei minore de 14 ani, precum şi prin folosirea de violenţe fizice, a determinat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale şi să desfăşoarea activităţi umilitoare, însuşindu-şi sumele de bani astfel încasate”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

În baza mandatului european de arestare, polițiștii români au pornit, miercuri, pe urmele lui. L-au găsit în Apele Vii, comuna de domiciliu a bărbatului. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare, mai scrie sursa citată.

Clan de cămătari din cartierul Giulești, percheziționat de procurorii DIICOT