Bărbat reținut preventiv, după ce soția a făcut intenționat un accident cu mașina

S-a constat că înaintea accidentului femeia a fost agresată de bărbat


Un bărbat din Suceava a fost reținut preventiv după ce soția lui, mamă a trei copii, a intrat intenționat cu mașina într-un parapet. Anchetatorii susțin că înaintea accidentului femeia a fost agresată de bărbat, victima fiind o tânără în vârstă de 27 de ani, mamă a trei copii, potrivit g4media.ro.

Ea a încercat să își taie venele, după care a intrat cu un autoturism într-un parapet, între Ilișești și Suceava, cu intenția de a se sinucide.

”După stabilizarea victimei și inițierea activităților investigative, cu respectarea garanțiilor procesuale dar și cu mult tact și abordare empatică, polițiștii au stabilit că femeia, mama a trei copii minori, a avut un conflict cu soțul, fiind inclusiv agresată fizic. Pe fondul stării emoționale, femeia a încercat să își taie venele, însă nu a putut realiza actul de automutilare, ulterior urcându-se în autoturism și provocând evenimentul rutier cu intenții suicidale”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava 

 Bărbatul a fost reținut în arest pentru 24 de ore. Ancheta a pornit de la un accident rutier produs în condiții suspecte. O tânără la volanul unei mașini a intrat cu autoturismul într-un parapet pe DN 17, între Ilișești și Suceava, fără să existe urme de frânare sau vreo logică privind dinamică accidentului. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 12 decembrie, când o tânără în vârstă de 27 de ani, din Ilișești, singură în mașină, a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic. Având în vedere lipsa urmelor de frânare și starea psihică a femeii, polițiștii au avut suspiciuni că este vorba într-adevăr de un accident rutier. 


”După stabilizarea victimei și inițierea activităților investigative, cu respectarea garanțiilor procesuale dar și cu mult tact și abordare empatică, polițiștii au stabilit că femeia, mama a trei copii minori, a avut un conflict cu soțul, fiind inclusiv agresată fizic. Pe fondul stării emoționale, femeia a încercat să își taie venele, însă nu a putut realiza actul de automutilare, ulterior urcându-se în autoturism și provocând evenimentul rutier cu intenții suicidale”, a detaliat cazul comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava 


În urma administrării probatoriului, prin ordonanța organelor de cercetare penale ale poliției judiciare s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de soțul femeii pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.La câteva zile după accident, soțul agresiv a fost audiat în prezența apărătorului ales cu respectarea drepturilor procesual-penale. El a fost pus sub acuzare oficial și reținut în arest pentru 24 de ore. După 24 de ore, bărbatul a fost pus în libertate, dar sub control judiciar, cu obligații și restricții, inclusiv de a se apropia de femeie.

Medicii avertizează: Consumul crescut de carne roşie poate provoca probleme de sănătate