Dan Bittman
Dan Bittman

Poartă mască și la cumpărături, pe stradă, respectă și legea și pare să se fi cumințit. Dan Bittman a ieșit de la naftalină în 2020 cu declarații anti mască, dar a ieșit din vizuină cu mască.

A trecut mai puțin de o lună de când solistul trupei Holograf se agita prin presă și prin televiziuni militând împotriva restricțiilor.

Nu mai pare atât de războinic ca odinioară, merge la cumpărături ca fiecare dintre noi, cu cardul după el, dar și cu multă precauție. A sperat că nu va fi recunoscut cu masca chirurgicală pe față, dar a luat în calcul și o amendă care i s-ar putea aplica, în cază că ”o uită” acasă.

Dacă este să analizăm poza, observăm că artistul a fost să îşi ia nişte haine de la curăţătorie, apoi s-a urcat în bolidul său care valorează în jur de 100.000 de euro. Da, cu mască. Da, respectând regulile. Că o fi doar teama de amendă sau o simplă trezire la realitate, Bittman continuă să rămână în știri și poartă ”botnița” mult hulită în trecut. De asemenea, nu este prima oară când cântăreţul este surprins purtând corect echipamentul de protecţie împotriva SARS-COV-2. Se poate? Se poate.

„Dacă atât de tare ne protejează masca de ce nu lași oamenii să vină la teatru cu măști, sau la concerte, să stea unul lângă altul, că nu-i nicio problemă. Stau oamenii în metrou… Trebuiau să fie zeci de mii de morți. Dacă noi ne luăm după statistici trebuia să fie aoleu și văleleu, nu aveau unde să îi mai bage.

Cum se face, că aoleu nu mai avem locuri în ATI. Am gura spurcată și îmi permit s-o spun și asta o să fac până o să închid ochii, de COVID. Să dea Dumnezeu să mor și eu de COVID. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiții de genul ăsta, pentru că sunt degradante si dezumanizante. Îmi spun părerea și am să mi-o spun cu tărie până la capăt. Nu se poate așa ceva, este prea mult”, declara Dan Bittman în urmă cu ceva timp.

Citește și: Formația Taxi a compus o poezie pentru Dan Bittman: ”Ţara e plină de proşti”

#News