Prima ediţie a concursului de produs palincă „Transylvanian Spirit”, organizat în municipiul Sfântu Gheorghe

Pot participa mostre prezentate de către persoanele fizice cât și de către distileriile comerciale din toată Transilvania.

Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui în luna noiembrie prima ediție a Transylvanian Spirit. Este vorba despre concursul de pălincă și distilate de fructe din Transilvania, cei interesați putând să-și înscrie mostrele de pălincă până la data de 31 octombrie, a comunicat Consiliul Județean Covasna, potrivit g4media.ro.

La concurs pot participa mostre prezentate de către persoanele fizice cât și de către distileriile comerciale din toată Transilvania.

Pentru desemnarea câștigătorilor se folosește un sistem de punctaj, de 100 de puncte, acceptat la nivel internațional. Distilatorii privați din Transilvania se pot înscrie cu 1 x 0,5 litri de pălincă pentru fiecare soi, în timp ce distileriile comerciale se pot înscrie cu două mostre de câte 0,35 litri. Pentru participarea la concurs este nevoie de o înregistrare electronică pe site-ul www.transylvanianspirit.ro, predarea mostrelor trebuind fi făcută până la 31 octombrie 2022. Potrivit organizatorului concursului, în Transilvania se produc deja pălinci și distilate de fructe de foarte bună calitate, tot mai mulți producători  începand să participe la concursuri și chiar la cursuri de specializare.

Competiția va avea un nivel profesional ridicat, iar calificarea de bronz, argint, aur sau chiar de champion obținută fiind cu siguranță valoroasă, evaluarea desfășurandu-se în mod complet anonim, pălincile și distilatele de fructe fiind în centrul atenției, și nu producătorul, a declarat directorul concursului.

Acesta a adăugat că vor fi 10 categorii în care pot fi trimise mostre.


„Cea mai cunoscută băutură tradițională din Ardeal este pălinca, iar cuvântul care desemnează tăria minune se găsește în limbile vorbite în Europa Centrală și Bazinul Carpatin, iar la simpla pronunțare fiecare zâmbește. Scopul competiției noastre este nu numai evaluarea și clasificarea pălincilor din Transilvania, ci și promovarea calității în acest domeniu. Concursul Transylvanian Spirit este organizat sub patronatul evaluatorul de pălincă, Dezső Tibor și în parteneriat cu Ordinul Cavalerilor Pălincii din Transilvania”, a spus președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Zeci de candidați au copiat cu ajutorul unui „sufleor”, pentru obținerea permisului de conducere