Zeci de candidați au copiat cu ajutorul unui „sufleor”, pentru obținerea permisului de conducere

 Pentru a trece examenul, candidații plăteau între 3.000 şi 7.500 de euro.

 9 persoane au fost reținute și riscă arestarea, în cazul unui un dosar în care există suspiciuni că peste 50 de persoane au fraudat proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului. Acest lucru se realiza cu ajutorul unui sufleor şi a unor dispozitive care-i permiteau acestuia să vadă monitorul şi să sugereze răspunsurile. Poliţiştii şi procurorii din Ilfov anchetează cazul, potrivit digi24.ro.

 Pentru a trece examenul, candidații plăteau între 3.000 şi 7.500 de euro 

„În urma probatorului administrat, polițiștii rutieri ilfoveni au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 9 dintre cele 46 de persoane, urmând că la data de 19 octombrie a.c., persoanele în cauză să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive,” anunță IPJ Ilfov.

Serviciul Rutier Ilfov a surprins în flagrant 3 persoane, un instructor auto, o persoană fără calitate (sufleor) și un candidat cvasianalfabet care au fraudat proba teoretică, componentă a examenului pentru obținerea permisului de conducere organizat de SRPCIV București. Candidatul a fost cablat de cei 2, tehnica utilizată permițându-i sufleorului să vadă monitorul și să transmită răspunsurile corecte beneficiarului „. Există indicii că alte 55 de persoane au fraudat proba teoretică, acestea urmând a fi aduse cu mandat de aducere la sediul IPJ Ilfov”, a transmis IPJ Ilfov.

Candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine şi în urechi. Acest lucru i-a permis „sufleorului” să vadă monitorul şi să transmită răspunsurile corecte beneficiarului

Astfel, în vederea executării a 56 de mandate de aducere, 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov s-au deplasat în judeţele Iaşi, Călăraşi, Bacău, Ialomiţa şi Bucureşti, pâna la acest moment fiind conduse la sediul IPJ Ilfov 43 de persoane, pentru cercetări.

În perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani şi fără calitate, au racolat zeci de persoane neşcolarizate şi le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV Bucureşti.

„Ca mod de operare, candidaţii urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte şi în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul şi să comunice în exterior cu ”sufleorul”, acesta din urmă transmiţându-le răspunsurile”, se mai arată în comunicatul IPJ Ilfov.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, fals informatic fals în declaraţii şi abuz în serviciu, urmărirea penală fiind sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Familiile vulnerabile vor primi vouchere cu bani europeni pentru cumpărarea de electrocasnice sau întreținerea locuinței