Situația în care se află multe școli din România, unde cursurile „față în față” au fost suspendate și se merge pe scenariul roșu – online, scoate în evidență, încă o dată, că România nu este pregătită pentru „școala altfel”. Încă nu au ajuns la elevi echipamentele necesare, iar lipsa lor face ca acest scenariu să rămână, de cele mai multe ori, doar la nivel declarativ.

Luni, într-o conferință de presă, președintele Iohannis a declarat că „întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie”, dar că toate părțile implicate în acest proces „învață din mers”.

„Întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie și evident și școlile. E clar să s-au luat soluții bune, dar s-au făcut și erori. Și eu și autorităţile învățăm din mers. Dar nu cred că e cazul să mergem cu aceste evaluări – că totul este haotic. Există excepţii şi ele trebuie corectate”, a declarat preşedintele.

Deși în urmă cu ceva vreme s-a discutat că elevii se află în siguranță în școală, iar acum şcolile sunt închise în mai multe județe şi în Bucureşti, mai mult, nici nu există încă acele tablete promise, unii copii neputând participa la cursuri, dar şi cine se face vinovat că există aceste lipsuri şi cine trebuie să si le asume, Iohannis a admis că a fost dificil să lucreze cu rezervele goale.

„Guvernul lucrează la aceste chestiuini şi în fiecare zi mai apare câte un progres şi lucrurile se vor rezolva. Trebuie să ne obişnuim cu faptul că această pandemie ne-a luat pe nepregătite. Când a venit pandemia la noi, rezervele erau pe zero. Aşa le-a lăsat Guvernul PSD pe zero. De atunci gestionăm pandemia, acolo unde ar fi trebuit să existe o rezervă. S-a început cu achiziţiile de tablete. Din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva”, a mai spus Iohannis.

Trebuie să prevenim să apară o generație pierdută

Acesta a precizat că este mare nevoie înțelepciune pentru a nu avea o generație pierdută, să se caute soluții nu vinovați.

„În această perioadă nu cred că este cazul să căutam vinovați, este cazul să căutăm soluții. Dați-mi voie să vă spun un lucru care poate ne scapă. Noi aici vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative. Noi trebuie să prevenim să apară o generație pierdută. Se caută soluții pentru fiecare caz în parte. Problema este imensă și conține mult mai multe fațete și mai multe probleme decât că într-o școală sau alta nu toți elevii au primit material pentru a participa online. Problemele sunt imense și pe parcurs se rezolvă. Îmi doresc mult ca până la sfârșitul anului școlar să spunem că am dotat școlile și fiecare elev poate învăța online și pandemia este de domeniul trecutului”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Citește și: Iohannis: „Atitudinea prefectului Capitalei, inacceptabilă”

#News