Mai mult de jumătate dintre școlile și grădinițele din Buzău, încălzite la iarnă cu lemne

Este vorba despre 300 de unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli

încălzire
Lemne sursa pixabay

Peste 300 de unităţi de învăţământ, cluburi de copii, colegii, grădiniţe sau şcoli din Buzău îşi vor asigura încălzirea la iarnă prin intermediul centralelor pe lemne sau a sobelor, un număr redus de instituţii şcolare fiind racordate la reţeaua de termoficare, potrivit g4media.ro.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, majoritatea grădiniţelor şi şcolilor din judeţ vor folosi doar lemne pentru încălzirea sălilor în care învaţă elevii.

„În judeţul Buzău funcţionează 457 de unităţi de învăţământ (PJ şi structuri ale acestora), care sunt prevăzute cu sisteme de încălzire după cum urmează: 8 cluburi copii, din care 4 au centrale termice pe gaz, 2 au centrale pe lemne, 2 au încălzire cu sobe. 7 colegii din care 6 au centrale termice pe gaz, 1 are centrală pe lemne. 9 creşe din care 1 este racordată la termoficare, 8 au centrală termică pe gaze. 202 grădiniţe din care 2 sunt racordate la termoficare, 52 au centrală termică pe gaze, 2 au centrală electrică, 93 au centrală termică pe lemne, 53 au sobe. 202 şcoli din care 38 au centrală termică pe gaz, 1 are centrală pe motorină, 1 are centrală electrică, 143 au centrală pe lemne, 19 au sobe pe lemne. Toate sistemele mai sus-menţionate sunt în stare de funcţionare”, a transmis IŞJ Buzău. Pentru a asigura funcţionalitatea şi mentenanţa sistemelor de încălzire, la nivelul instituţiilor de învăţământ au fost angajaţi 95 de fochişti. „Fochiştii angajaţi sunt 95 persoane, din care 10 sunt angajaţi la licee sau colegii şi 85 sunt angajaţi la şcolile gimnaziale”, informează IŞJ Buzău.

Șase bărbaţi reţinuţi preventiv în urma unei bătăi într-un bar din Craiova