Captură video

Camera Deputaților se reunește, miercuri, în sesiune extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi este proiectul de lege referitor la respingerea ordonanței ce prevede creșterea graduală a alocației de stat pentru copii.

Astfel, alocațiile copiilor sunt la un singur pas de a fi dublate, așa cum prevede legea, după ce săptămâna trecută Senatul a respins ordonanța cu 87 de voturi „pentru”, 29 „împotrivă” și 12 abțineri.

Reamintim că Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern prevede o creștere de 20% de la 1 septembrie iar următoarele creșteri, până la dublare, să fie făcute de două ori pe an, astfel: 20% pe 1 ianuarie 2021 și 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocațiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de președintele Klaus Iohannis, însă criza medicală în care este implicată și România a dat bugetul peste cap.

Cea mai recentă mărire a alocației a fost în luna mai 2019, de la 84 de lei la 150 de lei. În ultimii 10 ani, alocațiile copiilor au crescut de la 42 (ianuarie 2009) la 84 de lei (iunie 2015).

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi de miercuri se mai află completarea OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, care privește majorarea unor pedepse; proiectul pentru modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal; proiectul privind statutul polițistului local; proiectul pentru modificarea și completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor; proiectul pentru modificarea Legii nr.24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților; o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu referire la detașarea personalului didactic.

Citește și: Alocațiile copiilor, la un pas de dublare

#News