Ploi
Ploi

Meteorologii au emis luni un nou cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. ANM a prelungit codul galben de ploi și vijelii pentru sud-estul țării și masivele estice. Urmează încă 12 ore cu fenomene meteo severe. Avertizarea a intrat în vigoare luni la 10.00 și va fi valabilă până la ora 22, potrivit digi24.ro.

Potrivit ANM, luni, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Directorul ANM, Elena Mateescu, atenționează  că, începând de joi, vor fi temperaturi caniculare, iar in cauza umezelii se vor resimți cu mult peste 35 de grade. Potrivit acesteia, in punct de vedere termic, de la o zi la alta, va fi o vreme în încălzire, astfel încât în a doua parte a săptămânii, mai precis de joi, chiar vineri, să se consemneze deja primele zile cu temperaturi caniculare.„Aceste cantități mari de precipitații care mai vin și în zilele următoare vin în aceleași zone, pentru că avem imaginile de acolo de unde au fost înregistrate cele mai mari căderi de apă”, a declarat Elena Mateescu.

  

 O nouă funcție pentru utilizatorii WhatsApp