Ferma

Din 2017 încoace, USR-iștii Cornel Zainea și Allen Coliban au făcut tot ce a fost omenește posibil să combată poluarea olfactivă din orașe, iar pe 17 iunie ceea ce au zămislit cei doi în ultimii trei ani a primit votul Camerei Deputaților și s-a concretizat în „Legea mirosului”. Nici n-a ajuns bine noua lege pe biroul președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, că fermierii o dau la întors. Federația Națională Pro Agro a cerut președinției, printr-un comunicat de presă, să nu promulge modificările la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2005, devenită recent „Legea mirosului”.

„Solicităm președintelui României să nu promulge acest proiect normativ, fiind evident că în cazul în care modificările ar intra în vigoare numărul plângerilor împotriva fermierilor din sectorul zootehnic ar crește, nefiind posibilă verificarea tehnică a unei eventuale depășiri a disconfortului olfactiv”, se arată în comunicatul Pro Agro.

Fermierii solicită tratarea problemei disconfortului olfactiv, precum și legiferarea în acest sens, de o manieră care să asigure protejarea fermelor deja existente, dar și cu asigurarea mijloacelor tehnice care să poată constata, în mod obiectiv, eventualele depășiri ale cotelor și apariția unui disconfort olfactiv.

Aceștia mai atrag atenția că în cazul în care acest act normativ intră în vigoare, există riscul ca un număr mare de ferme să nu își mai poată continua activitatea, generând astfel un număr semnificativ de șomeri pe piața muncii, de asemenea, slăbind independența alimentară  a  României. 

În plus, mai spun fermierii, în cazul în care vor  exista  controale, care vor genera sancțiuni pecuniare în sarcina lor, acestea vor constitui majorări ale prețului produselor comercializate prin adăugarea contravalorii sancțiunii la costul total al produsului, generând o lipsă de competitivitate în raport cu produsele provenite din import.

„Ne manifestăm opoziția față de acest proiect legislativ, fără să identificăm vreo oportunitate, mai ales în condițiile în care mediul asociativ, partenerii sociali, nu au fost consultați cu privire la dispozițiile ce ar urma să intre în vigoare. Este evident că inițiatorii acestui proiect nu cunosc realitățile din teritoriu, respectiv nu cunosc impactul negativ ce ar urma să fie resimțit de către fermieri”, se mai arată în documentul citat.

În opinia inițiatorilor Legea mirosurilor acoperă un vid legislativ în privința calității aerului, prin stabilirea unor reglementări clare referitoare la măsurarea și monitorizarea disconfortului olfactiv, precum și la prevenirea, eliminarea sau reducerea acestuia, astfel încât acesta să nu afecteze sănătatea populației și mediul în ansamblul său. Conform noii legi, dacă va fi promulgată, operatorii economici care generează mirosuri deranjante vor fi obligați să plătească amenzi de până la 100.000 de lei.

Citește și: Și mirosurile au legea lor

HashtagNews.ro