Pasagerii care intră în țară prin fluxul de sosiri al Aeroportului Internațional Henri Coandă București nu mai trebuie să aibă la purtător declarația epidemiologică eliberată de medicul de familie. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor anunță că începând de vineri, pasagerii care aterizează pe Henri Coandă au la dispoziție un chestionar on-line pentru completarea electronică a declarației epidemiologice. Măsura a fost implementată pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2 și reducerea efectelor negative înregistrate, la nivel global, de pandemia de COVID-19.

Chestionarul poate fi completat, pe proprie răspundere, de pe orice dispozitiv conectat la internet. Pentru eficientizarea fluxului pasagerilor, transmiterea datelor către punctele DSP din aeroport se poate face oricând, recomandabil chiar odată cu planificarea călătoriei spre România, se arată în comunicatul remis de Compania Națională Aeroporturi București. Platforma https://chestionar.stsisp.ro a fost dezvoltată de specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale împreună cu echipa de IT a organizației non-guvernamentale Citizen Next, la solicitarea Companiei Naționale Aeroporturi București, companie aflată sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. E bine de știut că aplicația este disponibilă momentan doar la Aeroportul Internațional Henri Coandă București și poate fi accesată de pe site-ul www.bucharestairports.ro.

Conform documentului citat pașii care trebuie urmați pentru completarea electronică a declarației epidemiologice de intrare în țară sunt următorii:

  • Accesaţi adresa https://chestionar.stsisp.ro folosind datele mobile/conexiunea la internet sau folosiţi reţeaua WiFi Otopeni Airport, disponibilă în Terminalul Sosiri;
  • Completaţi datele solicitate de aplicaţie şi validaţi, apoi trimiteţi formularul;
  • Este important să menţionaţi adresa de izolare sau să marcaţi adresa de izolare cu adresa de domiciliu;
  • Veţi primi un cod QR pe telefonul înregistrat în aplicaţie;
  • Tipăriţi declaraţia sau scanaţi codul QR la ghişeul amplasat în acest scop pe fluxul sosiri şi ridicaţi declaraţia de acolo;
  • Prezentaţi-vă la ghişeele DSP din aeroport.

Citește și: Români blocaţi în aeroportul din Eindhoven, Olanda

HashtagNews.ro