Marchel e un băiat care a decis să se facă episcop de Bălți și Fălești. Predestinate localități. Când am spus că doar preoții români au niște probleme grave și deloc rezolvabile, m-a surprins Republica Moldova.

Și m-a surprins și Marchel, care vobește mai arhaic decât Decebal când dădea cu buzduganul în dinozauri.

Marchel nu e un băiat bătrân. Chiar deloc. Dar are un vocabular foarte pestriț, cam cel mai pestriț vocabular pe care l-am auzit la un băiat cu fustă și cruce la gât. Când spun pestriț, nu mă refer la argou, jargon sau injurii, pentru că treburile astea sunt afurisenii pure și-și au locul lângă furnalul infernului.

Folosește cuvinte mai mari ca el, de tipul ”implementează”. Asta ar fi, pentru el, un cuvânt nou și modern. Dar, la fel de bine, folosește și sintagma ”șarpe diavolesc”:

”Prin sateliți și antene ne urmăresc unde am fost și ce locuri am vizitat. Regulile noi care ni se impun de către globaliștii sataniști sunt veninoase, ca un șarpe diavolesc.”

Dacă nu a înțeles până acum nimeni nimic despre viața lui Marchel din Republica Moldova, rezumatul e simplu. E posibil să fie un virus și e la fel de posibil să apară și un vaccin. Dar trebuie să ne transformăm în maratoniști și să alergăm cât ne țin picioarele. Pentru că vaccinul e, cel mai probabil, copt tot printr-un furnal al infernului. Să fugim:

”Fugiți de vaccin. Nu îl primiți, căci vaccinul este punctul final al globaliștilor sataniști pentru care ei au născocit coronavirusul atribuindu-i caracteristici mult mai strașnice decât ele sunt într-adevăr. Vaccinul propus de globaliști și reclamat tot pe banii lor, să nu vă pară că este o pomană. Este capcana ce ne lipsește pe noi de libertate, ca dar sfânt. Omul vaccinat benevol își implementează în organism mecanismul de urmărire”, a declarat episcopul Marchel.

Concluzia e că bărboșii noștri cu sutană gândesc ca la 1700. Problema e că bărboșii cu sutană din Republica Moldova gândesc ca-n Paleozoic. Ce să mai zic, ”strașnică născocire” mai e coronavirusul ăsta. Dar Marchel tot un ”năstrușnic poznaș” rămâne.

Citește și: ÎPS Teodosie și jocurile copilăriei

#News

Foto