Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Cuplul care a fondat BioNTech a declarat că vaccinul anti-cancer ar putea fi disponibil la scară largă în următorul deceniu.

BioNTech este compania de biotehnologie care s-a asociat cu Pfizer pentru a dezvolta vaccinul ARNm mesager (ARNm), eficient împotriva COVID-19,

Da, suntem de părere că un leac pentru cancer sau care va schimba viața pacienților cu cancer, este realizabil”, a spus profesorul Ozlem Tureci, într-un interviu pentru BBC, precizează publicația Science Alert.

Vaccinul anti-cancer se va baza pe descoperirile realizate de cercetători în timpul dezvoltării vaccinului COVID-19

Potrivit profesorului Ugur Sahin, acesta ar putea fi disponibil, la scară largă, în doar opt ani.

Credem că acest lucru se va întâmpla cu siguranță înainte de 2030. Scopul pe care îl avem este de a folosi abordarea individualizată a vaccinului pentru a ne asigura că, imediat după intervenția chirurgicală, pacienții primesc un vaccin personalizat, individualizat și inducem un răspuns imunitar prin care celulele T din corpul pacientului să poată căuta celulele tumorale rămase în organism și, în mod ideal, să le elimine”, a explicat profesorul.

Există speranța că un vaccin în curs de dezvoltare va antrena organismul să recunoască și să atace cancerele folosind tehnologia ARNm

BioNTech s-a concentrat, inițial, pe dezvoltarea de tehnologii bazate pe ARNm pentru o abordare specifică pacientului pentru tratamentul cancerului, conform The New York Times.

Tureci a spus că experiențele lor de lucru în secțiile de cancer în calitate de tineri medici, care erau frustrați de faptul că nu le pot oferi tratament pacienților oncologici, i-au determinat să-și dezvolte activitatea în cercetarea cancerului.

Acea muncă a propulsat dezvoltarea vaccinului COVID-19, care, la rândul său, acum îi răsplătește pe cercetători în munca lor privind cancerul” a adăugat fondatorul BioNTech.