Electrica Furnizare: Clienţii care primesc facturi cu întârziere le vor putea achita eşalonat după ce trimit o cerere scrisă pe mail

Facturile vor veni în fiecare lună după implementarea modificărilor necesare în sistemul informatic, spune Electrica Furnizare.

Electrica Furnizare, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, susţine că, din cauza schimbărilor legislative din domeniu, a blocat în mod repetat procesul de facturare. Acest lucru a condus la întârzieri în emiterea facturilor. Unii clienți care nu au mai primit facturi de câteva luni au sesizat Protecția Consumatorului, potrivit g4media.ro.

Răspunsul companiei la nemulțumirile clienților a fost transmis şefului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, iar acesta l-a publicat pe Facebook.”Având în vedere nevoia de implementare a noilor cerinţe impuse de reglementările din domeniul energiei, precum OUG 118/2021, OUG 27/2022 respectiv OUG 119/2022, societatea noastră a procedat la blocarea repetată a procesului de facturare. Acest demers a condus la întârzieri mari în procesul de emitere a facturilor şi implicit în cel de rezolvare a anomaliilor de facturare”, se arată în documentul comunicat de Electrica Furnizare Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Prahova. 

Facturile vor veni în fiecare lună după implementarea modificărilor necesare în sistemul informatic, spune Electrica Furnizare, ele fiind calculate în baza estimărilor privind consumul sau în baza citirii contoarelor făcute de către operatori la domiciliile consumatorilor.  

  Dacă vor veni prea multe facturi deodată, cu sume mari de plată, compania le transmite clienților că vor putea cere  în scris plata eșalonată. „Vă informăm că, pentru a veni în întâmpinarea clienţilor, societatea Electrica Furnizare SA le oferă acestora posibilitatea de plată eşalonată a facturilor pe care le vor primi în această perioadă. Eşalonarea se acordă în baza unei solicitări care poate fi transmisă la adresa clienți@electricafurnizare.ro” , se mai arată în răspunsul transmis de furnizorul de electricitate către CRPC Prahova.  Seful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia anunţa vineri că numeroşi clienţi din judeţul Prahova ai companiei SC Electrica Furnizare SA au reclamat că nu primesc de mai multe luni facturile pentru energia electrică pe care au consumat-o.  ”Înţeleg dificultatea în care se află furnizorul în urma recentelor schimbări legislative, însă nu vom accepta că persoanele vulnerabile să sufere şi mai mult şi să se regăsească într-o situaţie disperată, fără ieşire, având sume imense de achitat din urmă”, a comunicar comisarul şef de la Protecţia Consumatorului din această regiune. 

Un medic oftalmolog a scos 23 de lentile de contact din ochii unei pacient